Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA sub control judiciar după ce ar fi primit mită 16 milioane de lei, este candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, a anunțat filiala prahoveană.
Candidatul PNL pentru Primăria Ploieşti este medicul Bogdan Nica, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Primarii liberali din judeţul Prahova au trimis o scrisoare deschisă conducerii Partidului Naţional Liberal în care îşi manifestă susţinerea pentru candidatura lui Iulian Dumitrescu în vederea unui nou mandat de preşedinte de CJ
Preşedintele CJ Prahova este, de asemenea, suspectat că a omis să treacă, în trei dintre declaraţiile de avere pe care le-a completat, sume importante de bani care ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan consideră că partidul nu este afectat de ancheta deschisă de DNA care îl vizează pe preşedintele Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, care şi-a anunţat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL.
Rareş Bogdan a precizat că nu consideră că este un caz al Partidului Naţional Liberal. „PNL are 282.000 de cotizanţi, de membri, are 17 preşedinţi de Consilii Judeţene, domnul Dumitrescu este unul dintre cei 17 preşedinţi de Consilii Judeţene