Magazin

PSD și PNL au ajuns să inaugureze proiecte de canalizare – Ceremonia fastuoasă s-a întâmplat pe un câmp gol

Într-o comună din Arad, o panglică la un proiect de canalizare a fost tăiată înainte de începerea lucrărilor, nu la finalizarea lor, cum se obișnuiește. Ceremonia a fost una ca la carte – cu tricolor, pâine și sare.

Pe de o parte reprezentanții administrației locale și județene (PNL) și pe de altă parte cei de la PSD s-au încăierat pe ceremonia de la Livada, o comună din Arad care va avea în sfârșit canalizare. 

Totul a început imediat după ce reprezentanții Consiliului Județean au trimis un comunicat de presă și au postat că cel mai important proiect al comunei Livada, canalizarea, a început și că președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și primarul Iosif Bimbo, au fost luni, 5 septembrie 2023, în teren, acolo unde au început săpăturile pentru realizarea rețelei de canalizare. 

Consiliul Județean Arad anunță că primăria a împărțit lucrarea în cinci tronsoane, dintre care trei intră în execuție: canalizarea integrală a Sânleanului, zona Grădiște (dinspre strada Vișinului) și o parte din Livada. Un tronson este finanțat prin Programul Anghel Saligny și cofinanțat de Consiliul Județean Arad, iar celelalte două tronsoane sunt finanțate din bugetul comunei Livada. 

Edilii au fost acuzați că se vor mări taxele și impozitele, dar au subliniat că acest lucru nu se va întâmpla: „Nu vor exista măriri de impozite și taxe datorită canalizării”.

Totodată, cei de la PNL au menționat că sunt în mijlocul unei lupte, precizând asta chiar în comunicat.

„Canalizarea din Livada a fost în mijlocul unei lupte politice. Am înțeles că și ieri prin comună se mai împărțeau pliante care contestă Primăria pentru realizarea canalizării, din bani propriu și prin Programul Anghel Saligny. Întrebarea este dacă se dorește realizarea mai rapidă a lucrării și branșarea caselor, așa cum cer localnicii, sau continuarea unei lupte care nu ajută pe nimeni”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Un alt mesaj făcut public legat de această tăiere de panglică vine din partea senatorului Mihai Fifor, parlamentar PSD de Arad.

„Am trăit s-o vedem și pe asta… tăierea panglicii la nimic. Pentru că, nu-i așa, trebuia să se remarce și Marinel Cionca prin ceva, după atâția ani de mandat gol de conținut, ca și posesorul, de altminteri. Cum terminase cu laudatul pe realizarile altora, domnul Cionca s-a gândit sa inoveze… și, până să ne convingă că el a inventat coada la prună, a inventat tăiatul panglicii la începutul invesției, nu la final, la recepție, inaugurare sau cum vreți să îi ziceți”, își începe Fifor mesajul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button