
PSD pierde parlamentari. Daniel Florea și-a prezentat demisia.
Deputatul Daniel Florea, fost primar al Sectorului 5, şi-a anunţat demisia din PSD, menţionând ca pe viitor îşi va desfăşura activitatea în calitate de parlamentar neafiliat.
„Astăzi am demisionat din Partidul Social Democrat. Este o decizie asumată, gândită îndelung şi în deplină conformitate cu principiile mele personale, profesionale şi politice. Nu plec la alt partid. Nu candidez şi nu am avut niciodată intenţia de a candida la alegerile locale parţiale pentru funcţia de primar al Sectorului 5, din partea niciunui partid. Dar nu sunt de acord ca PSD să susţină un candidat fără activitate politică în PSD sau, eventual, un reprezentant al unui alt partid”, a scris Florea, pe Facebook.