ActualitateȘtiri

PSD: Nu putem să ridicăm din restricții de la 1 iunie

PSD prin vocea lui Alexandru Rafila spune că nu se pot ridica din restricții la 1 iunie, iar afirmațiile premierului Florin Cîțu sunt hazardate.

„Am auzit și declarația domnului prim-ministru, referitoare la data de 1 iunie. Eu o să vă spun sincer, dacă eram în locul dânsului, făceam în așa fel încât să am o medie de 100.000 de persoane vaccinate zilnic și să fim siguri că pe platforma penru vaccinare sunt 2-3 milioane de persoane înscrise și atunci puteam să fac această declarație. Deocamdată avem 750-780.000 de persoane pe platformă și o medie de 50-55.000 de doze de vaccin administrate zilnic.

Dar, să putem să ajungem la ceea ce își propune domnul prim-ministru, trebuie să atingem cifrele pe care vi le spun eu. Asta este problema. Ajungem să vaccinăm 100.000 medie pe zi? Reușim să păstrăm ritmul acesta de vaccinare și să convingem lumea să se înscrie pe platformă? Atunci sigur că o să putem să avem o siguranță pentru data de 1 iunie și cu atât mai mult pentru sfârșitul toamnei. O să fie cu totul altă situație, pentru că transmiterea comunitară va continua pe deoparte.

Există și o avertizare din partea Comisiei Europene care arată că țările care nu vor reuși să vaccineze cea mai mare parte a populației în perioada următoare vor avea problemele legate de relansarea economică și lucru ăsta cred că trebuie să fie clar pentru toată lumea. Eu pledez pentru vaccinare ca și soluție pentru revenirea la o viață oarecum normală”, a apreciat Rafila.

Back to top button