Politică

PSD mimează opoziția: Un joc politic pentru a nu-și asuma guvernarea, dar să dețină puterea

PSD ne oferă din nou o lecție despre ipocrizia politică. După ce a negociat intens cu PNL și USR pentru formarea unui guvern, anunță brusc că se „retrag” și că vor rămâne în opoziție. În realitate, însă, este doar o strategie calculată pentru a evita asumarea responsabilității directe, dar să continue să controleze puterea din culise.

Acest joc politic nu este o surpriză. PSD știe că reformele dure care urmează vor fi extrem de nepopulare și vor atrage furia publicului. În loc să-și asume responsabilitatea pentru situația economică dezastruoasă, pe care chiar ei și PNL au creat-o, preferă să joace rolul de „salvator al națiunii” din opoziție. Însă această opoziție este doar de fațadă. În realitate, PSD va susține tacit guvernul, pentru a-și păstra influența și a bloca ascensiunea AUR, care rămâne singurul partid autentic de opoziție.

Această farsă urmărește un singur scop: pregătirea terenului pentru alegerile de peste patru ani. PSD speră să revină la putere, pozând în partidul care „a încercat să apere românii”. Între timp, va colabora discret cu PNL, împărțind resurse și beneficii, fără a fi văzut ca vinovat pentru măsurile dure care urmează.

Românii sunt, ca întotdeauna, cei care plătesc pentru aceste jocuri de culise. Economia distrusă, supraîndatorarea statului și reformele care vor apăsa asupra populației sunt efectele directe ale acestei clase politice corupte. În timp ce PSD mimează opoziția, realitatea este că atât ei, cât și PNL, continuă să conducă țara printr-un sistem menit să protejeze privilegiații, nu cetățenii.

În acest peisaj sumbru, AUR rămâne singura forță politică ce contestă cu adevărat acest sistem corupt. Restul este doar o piesă de teatru prost jucată, dar scump plătită de români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button