Vicepremierul Dan Barna îi acuză pe partenerii de guvernare de la PNL şi UDMR că ”au tras pe sfoară” USR PLUS în ceea ce priveşte constituirea comisiei parlamentare de cod electoral, printre ale cărei principale atribuţii ar fi fost adoptarea legii privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi.
Potrivit raportului în care este prezentat stadiul angajamentelor USR PLUS în cele opt luni de când se află la guvernare, obiectivul ”primari în două tururi” este trecut la capitolul ”acceptat în programul de guvernare, dar blocată în aplicare”.
”Este unul dintre cele mai mari semne de întrebare legate de funcționarea coaliției. Ca să fie spus clar: Am fost trași pe sfoară”, le-a transmis Dan Barna colegilor din conducerea extinsă a partidului.
Vicepremierul subliniază că USR PLUS a propus în programul de guvernare proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi, dar el a fost refuzat de unul dintre parteneri (UDMR – n. red.).
”Pentru a nu bloca crearea guvernului am decis crearea unei comisii parlamentare pentru Cod electoral și libertatea fiecărui partener de a negocia parlamentar pentru aceste chestiuni”, a precizat Barna.
”Deși a fost luată în calcul la algoritmul parlamentar ca revenind (președinția comisiei) către USR PLUS, partenerii (PNL şi UDMR – n. red.) au afirmat ulterior că nu a contat la distribuția conducerilor comisiei parlamentare și au condiționat crearea de: a) să NU fie condusă de USRPLUS și b) să aibă un mandat clar negociat dinainte (nu înțelegem atunci de ce mai este nevoie de Comisie). În concluzie, am arătat bunăvoință la crearea guvernului acceptând că decidem chestiunile electorale ulterior în Comisia parlamentară pentru cod electoral. Ulterior, a fost blocată chiar crearea comisiei în sine”, a mai acuzat vicepremierul.