Opinii

Profesorul Andrei Marga: „Nu există că nu sunt bani! Aceștia există, dar sunt mai prost chibzuiți ca oricând!”

Profesorul Andrei Marga, fost ministrul al Învățământului, susține într-un comentariu că greva generală din educație ar trebui încheiată cât de curând în favoarea cadrelor didactice. El susține că sunt multe cauze care au condus la deprecierea gravă a actului educativ în România, dintre care cele mai grave sunt subfinanțarea sistemului, reformele făcute cu politruci, schimbările dese și salarizarea precară a cadrelor didactice.

În opinia sa e imperios necesar ca greva să se oprească și Guvernul să cedeze revendicărilor salariale pentru că argumentul că ”nu există bani” nu stă în picioare pentru că ”acești bani există, dar sunt mai prost chibzuiți ca oricând. Nu rezistă afirmația că bugetul nu permite. Bugetul are nenumărate cheltuieli aberante”.

Iată ce a spus acesta:

”Într-o atmosferă plină de generalități și opinii aproximative despre educație, mi-am propus să nu intervin. Mulți îmi cer însă o declarație privind greva actuală din învățământ. O fac în trei observații.

Prima este aceea că se înțelege greu că organizarea învățământului și politica educației sunt altceva decât experiența pe care fiecare a dobândit-o trecând prin școală. Ele cer o cultură instituțională. Aceasta este tot mai puțină la noi, de la reforma din 1997-2000 încoace.

A doua observație este aceea că profesorii au fost păcăliți. Mulți, obosiți de soluțiile greșite venite de sus, nu s-au mai interesat de învățământ, ci de salarii. Nu este bine că discuția  de acum se reduce la salarii, dar așa stau lucrurile. Orice lucru prost făcut se răzbună cândva  – cum este cazul și cu legea din 2011, ale cărei efecte destructive se trăiesc din plin.

Revendicarea financiară a greviștilor este justificată și legitimă.

În definitiv, așa numitele „guverne ale mele” au încălcat mai toate prevederile legale în materie de creșteri salariale și compensări pentru inflație și crize. Direct spus: creșterile de salarii cu 25%, noile salarii ale debutanților și celelalte revendicări financiare ale profesorilor se pot satisface imediat. Pot invoca multe considerente, dar fac aici doar o analogie. În 1999, ca ministru al Educației Naționale, cum se numea atunci instituția, am spus public că vrem reformă, dar dacă nu se măresc salariile dascălilor, demisionez. Am demisionat. Am revenit când s-a stabilit prin lege mărirea cu 50% a salariilor, care a fost decisă de guvernul, președinția și parlamentul de atunci. Procentual, până acum, aceasta a rămas cea mai mare mărire de salarii în educația din România. Mărirea a fost decisă într-o situație dificilă a bugetului, cu datorii scadente și rapturi cunoscute.

A treia observație este că propaganda oficializată apără ceea ce profesional, civic, democratic nu se poate apăra decât ocolind realitatea.

„România educată”, „România lucrului bine făcut” sau „România normală” sunt formulări bombastice și gratuite de păcălit naivii, ale unora fără cultură și fără pregătire în materie.

Ce-i de făcut? Greva ar trebui încheiată rezolvând revendicările. Dar să nu ne facem iluzii că se va rezolva și altceva. În joc pot fi puși totdeauna și bani pentru infrastructură și pentru tot ce are nevoie educația. Dar fără o concepție și o organizare modernă a educației, rezultată dintr-un proiect de reformă elaborat de oameni care se pricep și au capul pe umeri nu iese nimic. Nu poate fi educație competitivă în regim prostocratic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button