România a primit o prelungire de 18 luni pentru implementarea PNRR. Politicienii din coaliția de guvernare și europarlamentarii „de serviciu” jubilează și vând această amânare drept o „mare victorie europeană”. În realitate, nu e nimic altceva decât un certificat oficial al eșecului administrativ, livrat sub forma unei false reușite diplomatice.
Banii au fost acolo. Voința, nu.
În loc să reformeze, să construiască, să digitalizeze, „statul român” s-a încurcat în hârtii, licitații trucate și consultanțe plătite cu milioane de euro. România a fost printre ultimele țări în UE la absorbția fondurilor PNRR, dar printre primele la impunerea de taxe suplimentare, austeritate și reforme cosmetice.
Așa-zisa „negociere de succes” de la Bruxelles, condusă de Victor Negrescu & co., nu este altceva decât o delegație de milogeală politică, trimisă să mai cârpească puțin imaginea dezastrului cu un termen suplimentar. Realitatea e că s-au dus cu căciula în mână, pentru a cere timp, nu pentru a arăta rezultate.
Prelungirea nu e performanță. E amânarea condamnării.
Dacă România ar fi fost eficientă, dacă administrația ar fi fost funcțională, dacă miniștrii n-ar fi fost în campanie permanentă, nu am fi avut nevoie de o prelungire. Am fi avut spitale noi, școli renovate, infrastructură modernă, digitalizare reală. În schimb, avem doar rapoarte și simulări.
Prelungirea termenului nu înseamnă salvare, ci doar extinderea unei morți lente a credibilității administrației românești.
Rușinea națională, ambalată în limbaj de PR
Să vorbești despre această prelungire ca despre o „reușită diplomatică” e ca și cum ai aplauda un elev care a fost lăsat corigent pe vară și i s-a mai dat o șansă să nu rămână repetent. Când clasa politică ajunge să confunde o corecție de traseu cu un premiu, înseamnă că degradarea e completă.
Nimeni nu răspunde. Nimeni nu pleacă. Toți se laudă.
Deși România a pierdut timp, bani și oportunități istorice, niciun ministru, niciun secretar de stat, niciun responsabil PNRR nu a fost tras la răspundere. Nici măcar moral. În schimb, europarlamentarii și politicienii de la București se fotografiază mândri, postând cu zâmbet larg și hashtaguri despre „viitorul european”.
Cine plătește, tot românii
În final, nota de plată o suportă românii: taxe mai mari, inflație, zero investiții reale, austeritate, promisiuni cu termen prelungit. Exact ca și PNRR-ul.
