ActualitateȘtiri

Primăria Târgu Mureș susține autonomia așa zisului Ținut Secuiesc

Nu au trecut bine 5 luni de la caștigarea fotoliului de primar de către dl. Soos Zoltan pentru ca simpatiile pro-autonomie să fie evidente și să se manifeste prin acțiuni precum cea mai recentă. Începând cu data de 10 martie, probabil pentru a sărbătorii într-un mod „ziua secuilor” în contextul restricțiilor impuse de pandemie, și în lipsa unui marș pentru autonomia așa-zisului ținut secuiesc, în centrul municipiului Târgu Mureș au fost amplasate cu susținerea Primăriei Târgu Mureș o serie de panouri ce ilustrează fotografii din timpul marșurilor din anii trecuți.

Aceste fotografii conțin o descreire doar în limba maghiară și prezintă fotografii în care sunt afișate mesaje pro-autonomie, oameni în uniforme de husari și persoane precum Laszlo Tokes sau primarul municipiului Sf.Gheorghe, Antal Arpad și alți membri ai societății care se exprimă în mod constant împotriva intergrității teritoriale a României și pentru separarea pe criterii etnice în județele Harghita, Covasna, Mureș.

Se pare că dl. Soos nu a reușit să creeze încă faimosul „colț albastru” dedicat românilor din oraș, dar deja a fost capabil să realizeze un „colț al autonomiei”, afișând chiar în mod deschis susținerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș pentru astfel de mesaje, idei și manifestări. Este criticabilă atitudinea unui edil care în toată campania electorală s-a exprimat pentru înțelegere, armonie inter-etnică și lipsă de părtinitate iar în realitate susține acțiuni iredentiste, șovine și pro-autonomiste. Solicităm pe această cale comunicarea în mod oficial și public a autorizației prin care s-a permis amplasarea acestor panouri, a hotărârii consiliului local care a admis acest eveniment sau avizul primarului prin care s-a aprobat o acțiune de acest gen.

Un fapt și mai îngrijorător în acest contex îl reprezintă utilizarea Poliției Române pentru paza unor astfel de obiective. În preajma panourilor care ilustrează imagini și mesaje împotriva integrității și statalității României, echipaje ale Poliției Române (nu ale Poliției Locale aflate în subordinea Primăriei) și ale Jandarmeriei sunt amplasate în permanență pentru a păzi aceste insulte la adresa statului Român. Aceași măsură este luată și în cazul Monumentului Secuilor Martiri, unde echipaje ale Poliției au fost amplasate pentru paza specifică a acestui monument, și ne putem întreba cu ce este mai justificată paza Monumentului Secuilor decât paza Statuii lui Mihai Eminescu din Târgu Mureș? Ne exprimăm îngrijoarea întrucât resurse ale Poliției și Jandarmerie sunt irosite pe paza unor panouri anti-românești în loc de a fi canalizate spre adevărata muncă pentru apărarea comunității și prevenirea criminalității.

Acesta este climatul înțelegerii inter-etnice promovate de primarul Soos Zoltan, care cu fiecare ocazie nu ezită să menționeze caracterul „secuiesc” al municipiului și județului, lezând statalitatea și demntiatea comunității românești susținând prin aceste manifestații ideea de autonomie pe criterii etnice. Suntem de asemenea îngrijorați de faptul că după cinci luni de mandat, în loc să auzim despre reforme serioase, proiecte de investiție sau dezvoltare, târgumureșenii primesc doar taxe mărite, cozi la ghișeele primăriei, gropi în șosele și colțuri autonomiste precum acesta. Dacă în acest mod a început mandatul, la ce să ne așteptăm în următorii ani?

Back to top button