Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, plănuiește să ceară 450 de milioane de euro țărilor UE, pe fondul „posibilității foarte reale” ca Gazprom să nu mai livreze gaze naturale Chișinăului. Potrivit premierului, suma de bani va fi cerută pe 21 noiembrie, în cadrul conferinței de susținere a Republicii Moldova, organizate în Franța.
„Cel mai rău scenariu este că are loc o deconectare completă”, a declarat Gavrilița, adăugând că acest lucru ar crea un „compromis între deconectările consumatorilor și întreruperile de curent, sau dacă ne putem permite să plătim acest preț”, a precizat prim-ministra.
„Nu vreau ca oamenii să subestimeze cât de mult o victimă colaterală a războiului din Ucraina este poporul moldovenesc”, a adăugat Gavrilița.
Potrivit acesteia, Republica Moldova este mai slabă decât țările europene.
„Observăm riscuri de securitate și anxietate crescute, observăm o pierdere a puterii de cumpărare și o pierdere a salariilor reale. Suntem loviți mai tare de aceleași probleme pe care le au țările europene, dar, în același timp, suntem mult mai slabi pentru a face față acestor probleme”, a declarat prim-ministra.