Actualitate

Premierul Ciucă anunță că va curge lapte și miere: „Vom avea prima moleculă de gaz din Marea Neagră”

Va curge lapte și miere în România, a fost mesajul premierului Ciucă la o întâlnire. Gazele din Marea Neagră vor fi extrase, dar nu de către România sau în detrimentul României. Partidele sistemului au votat pentru legea offshore.

George Simion, liderul opoziției, a transmis live adoptarea legii în Parlament, acuzându-i pe guvernanți de un jaf național.

„Se vede de la o poștă că este o lege servită de afară, așa cum sunt multe legi prin România. Este un jaf național. Ministru-hoț, Virgil Popescu, a decis ca zăcămintele să fie administrate de compania austriacă OMV Petrom. Asta nu e prevăzut în lege, dar acordul există.”, a spus George Simion.

Nicolae Ciucă a ținut să precizeze că în scurt timp vom avea primele gaze din Marea Neagră, iar în 5 ani vom fi independenți energetic.

”La sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz din Marea Neagră care va intra în sistem”, a mai spus premierul. El a precizat că ”au fost luate măsuri concrete, avem certitudinea că într-o perioadă nu mai mare de cinci ani de zile să putem să deveni independenți din punct de vedere energetic”.

Back to top button