Alin Stoica, prefectul Capitalei, susține că a găsit o soluție bună privind aglomerările din magazine cauzate de restricția magazinelor după ora 18:00. Bucureștenii ar putea avea acces în magazine în funcție de numărul de coșuri de cumpărături sau de cărucioare pe care unitatea le deține.
„E un scenariu care urmează să fie discutat mâine în ședință. Ideea nu este o invenție a noastră. Am văzut-o aplicată în alte locuri și gândul e să venim în sprijinul micilor comercianți care nu au suficiente resurse. Marii comercianți de regulă au suficiente resurse să respecte toate regulile pe care statul le-ar impune. Ei au suficientă forță financiară și umană.
Micii comercianți de regulă se pâng de faptul că unele măsuri le aduc costuri suplimentare. O astfel de măsură răspunde ambelor cerințe: și să reducem numărul de clienți care sunt în magazin, dar fără să aducem un cost suplimentar pentru comerciant.
Și atunci genul acesta de măsură ar reduce numărul de clienți, dar fără să pună presiune.
E vorba de cărucioare sau coșuri.
Sistemul ar funcționa așa: calculezi pentru suprafața respectivă numărul de clienți care e optim astfel încât să poți păstra distanțarea de 2 m; apoi pui la dispoziția clienților un număr de coșuri egal cu numărul de persoane pe care îi lași să intre în magazin”, a spus Alin Stoica.