Politică

Predoiu, mesaj către angajații MAI înaintea alegerilor: „Toți, în stare de alertă!

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a organizat o ședință cu reprezentanții structurilor de ordine publică de la nivel central și din teritoriu.

În cadrul ședinței, organizată în sistem videoconferință, au fost stabilite ultimele detalii privind măsurile dispuse pentru asigurare ordinii publice în zona secțiilor de votare și a birourilor electorale în perioada desfășurării scrutinului electoral de la finalul acestei săptămâni.

De asemenea, au fost analizate și aspecte privind situația operațională la zi în domeniul de competență al structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Iată ce a spus acesta: „Vă rog să vă considerați, toți, în stare de alertă, la datorie, pentru a ne îndeplini obiectivele. Sigur că principalul obiectiv e desfășurarea în bune condiții a alegerilor, respectarea legii, păstrarea ordinii și liniștii publice pentru ca cetățeanul, cetățenii, să-și exercite dreptul constituțional fundamental la vot liber, nestingherit.”

În continuare, ministrul a subliniat faptul că misiunile trebuie desfășurate cu deplină legalitate și imparțialitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button