Analistul politic Cristian Pîrvulescu a opinat că Mircea Geoană a început să facă greşeli în campanie şi să se expună unor atacuri în mod inutil.
Jurnalist: Mircea Geoană se referă la declaraţiile pe care le-a făcut Marcel Ciolacu în legătură cu meditaţiile pe care le ia şi spune Mircea Geoană: meditaţii la economie, meditaţii la engleză, mâine-poimâine, meditaţii la politică externă. Pe vremuri, când erai corigent la mai multe materii, rămâneai şi repetent.
Astăzi vine şi replica lui Marcel Ciolacu, care spune: dacă vrea, îi amintesc cu ce grupuri mafiote a vrut să fie preşedintele României şi ce a făcut în PSD. Şi pare că îl avertizează, spunându-i: cred că a exagerat; e cazul să-şi vadă de treaba lui; eu îi urez succes.
Înţeleg de aici că e un soi de avertisment: stai în banca ta că, dacă mă mai provoci, o să încep să vorbesc despre grupuri mafiote şi ce ai făcut în PSD.
Cristian Pîrvulescu: Ştiţi, problema cu meditaţiile rămâne, pentru că şi aici e neprovocat. Iertaţi-mă, domnul Ciolacu nu era obligat să spună la Antena 3 că ia meditaţii la engleză şi la economie. Se presupunea că engleză – auzisem de la un ambasador, v-am mai spus în această emisiune – ar vorbi cât de cât. Iar în ceea ce priveşte economia, ştiţi, când ajungi prim-ministru se pleacă de la premiza că înţelegi, că ai nevoie de consiliere întotdeauna, dar înţelegi cum funcţionează lucrurile astea. Dacă iei meditaţii ca să devii preşedinte e o mică problemă şi domnul Geoană a speculat-o.
Pe de altă parte, apropo de trecut, îl putem uita pe Marian Vanghelie cu care domnul Geoană a creat un partid politic? Teoretic, în întrunirea aceea de la cultul evanghelist de care spuneaţi, dacă se uită lumea pe YouTube, o să vadă – în 2024 se întâmpla – încă preşedinte al Partidului Social Român, înfiinţat în 2015. Nu ştiu dacă mai este adevărat sau nu, acolo am aflat informaţia asta şi nici n-am apucat să o verific. Dar acel partid, ne aducem aminte, a fost creat de domnul Vanghelie.
Astea sunt o serie de probleme şi, ce or mai şti cei de la PSD şi nu au vrut să spună, vom afla, pentru că atacurile vor fi foarte dure. Dar sunt o serie de elemente ale campaniei care arată slăbiciuni. Dacă ai o poziţie atât de puternică pe cât pare să aibă domnul Geoană, nu e cazul să te expui inutil, pentru că este evident că vor urma atacuri, dar măcar să nu le provoci.