Justiție

Polițiștii ies din nou în stradă: Ne-a ajuns cuțitul la os! Guvernul își bate joc de noi

Sindicatul Național al Polițiștilor anunță proteste de amploare împotriva Guvernului. Aceștia solicită acordarea sporurilor, acordarea unor creșteri salariale prevăzute de lege și recalcularea pensiilor.

”Drepturile polițiștilor, personalului contractual și cadrelor militare în rezervă/retragere (pensionarilor MAI) sunt în continuare sfidate de către factorii politici și guvernamentali decizionali, fapt pentru care ÎNCEPEM SERIA PROTESTELOR ÎN STRADĂ!

Am încercat diverse forme de negociere: le-am transmis, tuturor, revendicări scrise, am avut întâlniri directe și ședințe de dialog social cu prim-ministrul Guvernului României, cu toate partidele din Coaliție, cu președinții Camerelor parlamentare și cu parlamentari din comisii de specialitate, cu miniștrii MAI și ai altor ministere decizionale, dar revendicările noastre legitime și soluțiile acestora au fost pasate, permanent, de la unii, la alții.

Pentru început, vom protesta, în perioada 09-11 august, între orele 10,00-12,00, la sediul Ministerului Finanțelor din București, B-dul Libertății, nr.16 (avem protocol încheiat cu Primăria Capitalei, privind adunările publice organizate de FSNPPC, și stabilim acțiuni sindicale la nivel de organizație centrală/birouri teritoriale SNPPC).

Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel național, recurgând la ACȚIUNI DE PROTEST INEDITE!

Pentru că ne-a ajuns cuțitul la os!

Principalele revendicări generale privesc:- aplicarea Legii-cadru a salarizării nr.153/2017 – Anexele VI și VIII (referitoare la militari, polițiști și personal contractual), anexe care privesc in integrum familia ocupațională bugetară Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională; în fapt, legea a fost ,,șuntată”, în ultimii ani, prin ordonanțe de urgență ale Guvernului, care ne-au sfidat tuturor drepturile/interesele economice, sociale și profesionale;

– acordarea unor sporuri prevăzute de lege, dar lăsate în aria de aplicare (subiectivă) a ordonatorilor de credite (de exemplu, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, având drept scop eficientizarea Poliției judiciare, este aplicat discreționar în MAI, la nivel minimal, deși Legea-cadru nr. 153/2017 îi dă dreptul ministrului să ridice cuantumul acestuia la 25%);

– actualizarea și recalcularea pensiilor militare de stat – conform Legii nr. 223/2015 -, acestea fiind și ele ,,înghețate”, în ultimii ani, tot prin OUG, ba chiar supraimpozitate de către Guvern, în mod discreționar, începând cu 2022.Rugăm toți membrii de sindicat să ia legătura cu liderii SNPPC din unități, pentru a stabili împreună calendarul și formele de protest pretabile la nivel local.Vom continua să comunicăm, cu operativitate, detalii privind acțiunile sindicale organizate.”, arată Sindicatul Național al Polițiștilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button