Expertul George Damian vorbește despre războiul din Ucraina și modul ingenios în care statul vecin a decis să se apere înarmând populația și folosind zonele urbane drept zone fortificate.
„Mă întreba ieri cineva care e realitatea. De exemplu realitatea războiului din Ucraina este reflectată corect în raportul Amnesty International. De la începutul războiului armata ucraineană a folosit spațiile urbane și zonele/ instalațiile industriale drept zone fortificate pentru defensivă.
La fel, înarmarea civililor ucraineni în primele săptămâni ale războiului a fost sub un mare semn de întrebare. Sunt diverse interpretări ale convențiilor internaționale, însă un lucru e dincolo de orice îndoială: un civil înarmat va fi tratat drept combatant – adică se va trage asupra lui și ar fi destul de greu să spui că armata rusă a ucis civili ucraineni câtă vreme civilii erau înarmați. (Crimele de război comise de ruși rămân crime de război, de exemplu un civil înarmat care a fost capturat nu poate fi împușcat în cap cu mâinile legate la spate, asta este o crimă de război). (E o discuție lungă și complexă despre statutul civililor care participă la lupte, o interpretare susține că dacă acești civili combatanți se supun autorității unui guvern atunci vor fi tratați precum trupele regulate, problema este dacă Moscova acceptă această interpretare; nu degeaba Kievul insistă că batalionul Azov face parte din armata ucraineană, de fapt cere ca membrii batalionului Azov să fie tratați ca militari, nu ca membrii ai unei miliții paramilitare, or Moscova sau cel puțin separatiștii din Donbas nu par să achieseze la această interpretare, cu atât mai complicat este statutul combatanților străini; și reversul medaliei este valabil: combatanții separatiști din Donbas nu sunt militari din punctul de vedere al Kievului, cu toate consecințele care decurg de aici).
Revenind la purtarea luptelor în spațiile urbane și instalațiile industriale. În spații deschise ucrainenii au luptat în prima fază a războiului conform principiului „lovește și fugi”, cu echipe mici și mobile înarmate cu lansatoare de rachete care atacau coloanele de blindate ruse. O tactică extrem de eficientă câtă vreme rușii nu au putut să fixeze locul unde se găseau centrele de comandă și concentrările de trupe ucrainene. La început rușii păreau că umblă ca orbeții prin Ucraina, era evident că nu știu unde sunt forțele ucrainene. Prioritățile rușilor par să fi fost distrugerea forțelor ucrainene și apoi ocuparea orașelor. Când Kievul a ales să ducă luptele în orașe a dat peste cap prioritățile rușilor – și a complicat infinit operațiunile militare.
Din punctul de vedere al eficienței alegerea Kievului a fost una corectă, rușii au ezitat să ducă lupte în mediul urban în orașe foarte mari. În astfel de orașe unde armata ucraineană a menținut o prezență masivă rușii nu au îndrăznit să intre. Iar camuflarea trupelor în astfel de orașe s-a făcut în clădiri care ar fi trebuit exceptate de la atacuri (spitale, școli, clădiri administrative, locuințe etc.) Raportul Amnesty International aduce dovezi cât se poate de clare asupra acestor fapte. Rușii au fost îndreptățiți să atace astfel de locuri cu prezență militară ucraineană – că de multe ori informațiile au fost false, că precizia armamentului rusesc lasă de dorit, toate acestea sunt la fel de adevărate.
Problema este în lipsa de coerență: pe de o parte Kievul a ales să ducă luptele în mediul urban (o decizie corectă din punctul de vedere al eficienței), pe de altă parte tot Kievul reclamă atacarea țintelor civile. Raportul Amnesty International deranjează tocmai pentru că scoate la iveală această ipocrizie. Situația este cât se poate de clară: Ucraina este victima agresiunii ruse, însă Kievul încearcă să impună o narațiune impecabilă a propriei superiorități morale, dincolo de orice îndoială” susține George Damian..
