Politică

PNL insistă să încalce Constituția România – Se cere comasarea alegerilor în 2024

Lucian Bode a declarat că este convins de faptul că actuala coaliţie la guvernare are capacitatea de a duce România înainte, şi în mandatul lui Marcel Ciolacu şi în mandatul viitorului prim-ministru, 2024-2028, care va avea, crede el, o coaliţie la guvernare tot PNL-PSD.

Despre comasarea alegerilor în 2024, Bode a precizat că ar fi în interesul românilor şi, dacă această decizie politică este agreată în coaliţie, ea trebuie implementată la nivel de lege, el afirmând că nu şi-ar dori ca din aceste runde de alegeri să ne trezim cu un absenteism şi o lipsă de interes din partea românilor şi să câştige teren cei care doresc să ne scoată din Europa.

Iată ce a declarat acesta: „Avem alegerile europarlamentare, în iunie anul viitor, de regulă ele nu se comasează cu niciun fel de altfel de alegeri. Alegerile locale ar trebui să aibă loc în septembrie. Aşadar, dacă vrem să comasăm alegerile locale cu cele generale, sau ştiu eu, cu alegerile prezidenţiale, ce ar rezulta din analiza specialiştilor şi din decizia coaliţiei, acest lucru ar trebui să se întâmple la nivel de act normativ trecut prin cele două Camere ale Parlamentului şi promulgat de către preşedinte, cu rezerva şi unui atac la CCR, ceea ce ar prelungi o eventuală publicare în Monitorul Oficial”

Secretarul general al PNL a precizat că ”anul viitor va fi un an foarte complicat în primul rând pentru cetăţeni, pentru români, pentru electori”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button