ActualitateȘtiri

PNL a decis: Fără onoruri militare la pompierii și polițiștii morți în misiune

Printr-o decizie a ministerului de Interne se arată că nu toți polițiștii, jandarmii și pompierii, care își pierd viața în misiune, vor fi înmormânați cu onoruri militare. Acordarea onorului militar va fi decisă de către o comisie formată din ofițeri de comandă din structurile MAI, care vor judeca viața și faptele decedatului.

”Polițiștii, jandarmii și pompierii care își pierd viața în misiune nu vor mai fi înmormântați cu onoruri militare, prin ordinul emis de Lucian Bode. Ordinul 31 publicat în 25 februarie 2021 prevede constituirea unei Comisii care să analizeze viața polițiștilor și a pompierilor, înainte ca aceasta să aprobe, cu unanimitate de voturi, cererea de înhumare cu onoruri militare. Condițiile lasă loc de abuzuri, conținând sintagme gen „suspiciuni rezonabile” cu privire la conduita decedatului. Mai mult, Comisia trebuie sesizată de familie cu cel puțin 48 de ore înainte de înmormântare, ceea ce face aproape imposibilă avizarea cererii în timp util, mai ales dacă se întâmplă să fie și zile de weekend. Mai mult, Comisia este formată din ofițeri de comandă din diferite structuri ale MAI, precum Poliția, Jandarmeria și Direcția de Protecție Internă (fosta UM 0215), și nicidecum din magistrați care să stabilească vinovăția decedatului!”, se arată în ordinul emis de ministrul de Interne Lucian Bode.

Cum arată ordinul semnat de Lucian Bode și publicat în Monitorul Oficial

(1) În scopul exprimării acordului pentru organizarea funeraliilor cu onoruri militare, la nivelul municipiului București și județului Ilfov, respectiv la nivelul fiecărui județ se constituie o Comisie pentru Onoruri Militare, formată din comandantul Comenduirii Garnizoanei București a Ministerului Afacerilor Interne sau, după caz, inspectorul șef al inspectoratului județean de jandarmi competent teritorial, precum și din inspectorul șef al inspectoratului județean de poliție/directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectorul șef al inspectoratului pentru situații de urgență județean/București-Ilfov, șeful serviciului teritorial al Poliției de Frontieră Române, șeful structurii teritoriale a Direcției Generale de Protecție Internă și șeful structurii în care era încadrat/înmatriculat defunctul la data decesului.

(2) Secretariatul Comisiei pentru Onoruri Militare se asigură de către comenduirea Garnizoanei București a Ministerului Afacerilor Interne, în cazul municipiului București și județului Ilfov, respectiv de inspectoratul județean de jandarmi competent teritorial.

(3) Solicitările de organizare și desfășurare a funeraliilor cu onoruri militare se depun la comandantul Comenduirii Garnizoanei București a Ministerului Afacerilor Interne, în cazul municipiului București și județului Ilfov, respectiv la inspectorul șef al inspectoratului județean de jandarmi competent teritorial, în cazul celorlalte județe.

(4) Termenul de depunere de către familie a solicitărilor de organizare și desfășurare a funeraliilor cu onoruri militare în situația decesului unei persoane prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. b), g) și i) este de cel puțin 48 de ore înainte de desfășurarea funeraliilor.

(5) În vederea exprimării acordului pentru organizarea de funeralii cu onoruri militare, Comisia pentru Onoruri Militare analizează, în condițiile legii, activitatea persoanei prevăzute la art. 41 alin. (1) desfășurată de-a lungul carierei, precum și conduita acesteia după trecerea în rezervă sau direct în retragere ori după încetarea raporturilor de serviciu, în raport cu situațiile prevăzute la alin. (6).

(6) Nu se organizează funeralii cu onoruri militare dacă persoana decedată a fost în următoarele situații:

a) a decedat ca urmare a săvârșirii de către aceasta a unor fapte care pot constitui infracțiuni, în situația în care există suspiciuni rezonabile în acest sens;

b) a decedat ca urmare a sinuciderii, în situația în care există suspiciuni rezonabile în acest sens;

c) a săvârșit o infracțiune cu intenție;

d) i s-a aplicat pedeapsa degradării militare;

e) a fost trecută în rezervă sau direct în retragere, după caz, ca urmare a comiterii de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale sau, după caz, i-au încetat raporturile de serviciu la destituirea din poliție pentru abateri disciplinare, precum și dacă a fost trecut în rezervă sau direct în retragere ori, după caz, i-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 85 alin. 1 lit. g) –i) și k) –m)art. 87 sau art. 88 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 69 alin. (1) lit. d)f)h)i)k)l) și n) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare;

f) dacă s-a constatat cu caracter definitiv, în condițiile legii, că a avut calitatea de lucrător al securității sau colaborator al securității.

(7) Situația prevăzută la alin. (6) lit. f) nu se analizează pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care la data de 22 decembrie 1989 nu împlinise vârsta de 16 ani.

(8) În vederea constatării incidenței situației prevăzute la alin. (6) lit. f), Comenduirea Garnizoanei București a Ministerului Afacerilor Interne sau inspectoratul județean de jandarmi competent teritorial, care a primit solicitarea pentru organizarea funeraliilor cu onoruri militare, prezintă Comisiei pentru Onoruri Militare informațiile rezultate din desfășurarea următoarelor activități:

a) verificarea informațiilor publicate pe pagina de internet a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității;

b) în cazul în care nu se identifică date prin desfășurarea activității prevăzute la lit. a), solicitarea de informații Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în condițiile stabilite prin acord de colaborare încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

(9) În situația existenței solicitării prevăzute la alin. (3), Comisia pentru Onoruri Militare se întrunește la cererea comandantului Comenduirii Garnizoanei București a Ministerului Afacerilor Interne, în cazul municipiului București și județului Ilfov, respectiv a inspectorului șef al inspectoratului județean de jandarmi competent teritorial.

(10) Comisia pentru Onoruri Militare își desfășoară activitatea astfel:

a) ședințele se pot organiza fără prezența fizică, prin mijloace electronice de comunicare de la distanță audiovideo;

b) ședințele se organizează în prezența tuturor membrilor, asigurată, după caz, în condițiile lit. a);

c) acordul privind organizarea ceremonialului militar se aprobă prin decizia unanimității membrilor care participă la ședință. Acordul se consemnează într-un proces-verbal și se comunică solicitantului.”

Art. II. –

Până la încheierea acordului prevăzut la art. 421 alin. (8) lit. b) din Regulamentul onorurilor și ceremoniilor militare în Ministerul Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 64/2014, cu modificările și completările aduse prin prezentul ordin, incidența situației prevăzute la art. 421 alin. (6) lit. f) din același act normativ se constată exclusiv prin verificarea informațiilor publicate pe pagina de internet a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Art. III. –

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode

Back to top button