PNL a plătit anul trecut 45,9 milioane de lei (9 milioane de euro) către trei agenții de publicitate pentru apariția unor articole favorabile pe diferite site-uri. O singură agenție a încasat aproape 41 de milioane de lei. Membrii conducerii PNL susțin că nu știu cum s-au utilizat banii.
Scopul PNL este ca mesajele partidului să fie preluate de site-urile cu care încheie contracte, recunosc liderii liberali.
Mecanismul este următorul: partidul primește bani de la bugetul de stat, încheie un contract cu o agenție intermediară, care are rolul de a încheia mai departe contracte cu site-urile, în special cele ale televiziunilor.
Partidele încalcă legea dacă încheie contracte direct cu televiziunile în perioadele fără campanie electorală. Partidul controlează toată operațiunea, comandă articolele, iar site-urile raportează agenției și partidului ce știri a publicat în schimbul banilor.
Articolele nu sunt marcate ca publicitate politică, cititorul nu este informat că materialul este plătit de liberali.
Informația despre banii plătiți de PNL apare într-un răspuns transmis de biroul de comunicare al PNL la o solicitare Libertatea din 5 decembrie 2023.
Răspunsul liberalilor a venit pe 25 ianuarie 2024, la 51 de zile de la data solicitării. Legea privind accesul la informațiile de interes public prevede un termen de cel mult 30 de zile pentru oferirea unui răspuns. „Nicolae Ciucă a cerut să fie dat răspunsul după ce presa a insistat. Termenul legal era deja depășit, biroul de comunicare nu primea nimic de sus. Ciucă a cerut să fie trimis un răspuns, chiar dacă nu conține informațiile solicitate. Bode nu a dorit să dea un răspuns”, au dezvăluit surse din PNL pentru Libertatea.
Libertatea a solicitat informații despre site-urile cu care PNL are contract direct sau prin intermediul agențiilor pentru publicitate politică. Partidul Național Liberal nu a dat, în răspunsul oferit Libertatea, numele vreunui site care primește bani de la partid prin intermediul agențiilor intermediare.
O investigație Libertatea din luna decembrie a dezvăluit că site-ul digi24.ro a încasat peste un milion de euro de la PNL de când în fruntea partidului au ajuns Nicolae Ciucă și Lucian Bode.
O sumă importantă a primit-o și site-ul B1TV în 2022, un milion de euro.
Contractul s-a încheiat în vara lui 2022 din cauza atacurilor postului TV la adresa conducerii PNL, potrivit unor surse liberale. Site-urile antena3.ro și romaniatv.net au încasat și ele sute de mii de euro de la conducerea liberală. PNL invocă o clauză de confidențialitate. Cine sunt cele trei firme la care au ajuns banii publici Liberalii susțin, în răspunsul oficial, că respectă principiul transparenței și ar dori să informeze publicul, dar nu pot oferi informațiile solicitate din cauza unor „clauze de confidențialitate cuprinse în contracte”.
Inventus Strategy Design SRL, administrată de Cosmin Ivănuș, a primit de la PNL 40.890.038 de lei anul trecut. Firma lui Ivănuș se ocupă de promovarea partidului pe marile site-uri naționale, iar colaborarea cu partidul a început în ianuarie 2022. Tandemul Ciucă – Bode a preluat conducerea PNL în aprilie 2022. Practic, agenția cumpără articole pozitive în numele partidului și la comanda acestuia.
A doua firmă care a încasat bani de la PNL este V PR COMM Agency SRL. Contractul a fost în valoare de 3.665.557 de lei. Firma are drept misiune publicitatea politică în teritoriu, nu la site-urile cu impact național. O a treia companie, care este utilizată pentru campaniile de promovare, este Avandor Labs.
Modul în care partidele folosesc banii este controlat anual de Curtea de Conturi și Autoritatea Electorală Permanentă.
Ambele instituții sunt conduse de oameni susținuți de PSD: Toni Greblă și Mihai Busuioc.
Controalele nu precizează niciodată cum s-au cheltuit banii, ci prezintă doar neregulile descoperite.
Primul partid care a refuzat să ofere informații despre modul în care utilizează banii publici a fost Partidul Social Democrat, sub conducerea lui Marcel Ciolacu. Deși a promis în mai multe intervenții publice că va transparentiza activitatea partidului și contractele cu presa, liderul PSD a ținut totul la secret. PSD poate fi considerat cel mai mare investitor în presă în ultimii doi ani, suma depășind 110 milioane de lei (22 milioane de euro).