România, clientul ideal: plătim miliarde pe contracte dubioase, ne dăm în judecată furnizorii și demnitarii rămân în funcții
România se întoarce spectaculos în lumina reflectoarelor europene, dar nu prin reforme, investiții sau modernizare. Pfizer cere în instanță, în Belgia, 560 de milioane de euro de la statul român, pentru dozele anti-COVID neutilizate – un epilog previzibil al mega-contractului de 120 de milioane de doze semnat de trio-ul Cîțu–Voiculescu–Arafat. Contract evaluat, inclusiv de surse judiciare, drept o gaură bugetară de aproximativ un miliard de euro, aflat la DNA într-un dosar care „respiră” liniștit într-un sertar, într-o liniște demnă de o morgă instituțională.
Cîțu, artizanul shoppingului pandemic, e liber și vocal, dând lecții de economie libertariană de parcă n-ar fi îngropat bugetul în achiziții care n-au mai încăput nici în depozite, nici în metafore. Voiculescu, co-semnatar al dezastrului, se reinventează drept consilier politic luminat al tandemului Dan Daniel–Nicușor. Iar Arafat, eternul și intangibilul, domină în continuare serviciile de urgență și sistemul RO-Alert, ca un feudal modern, imun la schimbări de guvern, pandemii și dosare.
Între timp, USR livrează propriul său „succes strategic”: ministrul Moș Teanu – demisionar între două falsuri din CV – a perfectat, înainte de plecare, un contract de 250 de sisteme de rachete Mistral, evaluate la 560 de milioane de euro, dintre care două treimi vor fi donate Ucrainei. O afacere generoasă, dacă n-ar fi și extrem de profitabilă… pentru altcineva. Prețul de listă al unei asemenea rachete este, spun surse militare, 600.000 de euro, dar România, în tradiția sa de cumpărător exotic, a achiziționat fiecare rachetă la 2,7 milioane de euro. Diferența este suficientă cât să umple nu una, ci mai multe genți Louis Vuitton – și încă să mai rămână pentru ambalaj.
În timp ce alte state negociază, verifică, reevaluează și controlează fiecare cent din bugetele de apărare și sănătate, România continuă să semneze contracte ca într-un film cu bani publici pe repede înainte, fără transparență, fără răspundere și fără consecințe.
Țara care a comandat vaccinuri cât pentru o populație de trei ori mai mare și care cumpără rachete „de lux” rămâne captivă propriilor greșeli, în timp ce actorii principali își scriu nestingheriți următoarele capitole din carieră.
Și totuși, cine va răspunde?
După cum arată practica ultimilor ani, probabil nimeni. Iar nota de plată – fie ea pandemică sau militară – va ajunge, ca întotdeauna, la contribuabil.
