Petrișor Peiu: Cel mai influent om din România este președintele. Președintele OMV, desigur

În România, țară condusă de către o coaliție care cumulează 70% din voturile din Parlament, se pare că prea puțin contează cine este președintele țării, cine este prim-minstru sau cine sunt miniștri. Aceștia sunt asemenea fariseilor din parabola orbilor, din Evanghelii, cei despre care Mântuitorul spunea: „Sunt orbi, călăuze de orbi. Iar dacă orb pe orb are să călăuzească, amândoi vor cădea în groapă.”( Evanghelia după Matei 15:10-20.).

Iată, pentru a fi și mai clar, cum și-a imaginat această parabolă tulburătorul pictor flamand Pieter Bruegel cel Bătrân (1525-1569): un nevăzător conducându-i pe ceilalți nevăzători spre un șanț în care urmează să cadă cu toții:

Și dacă nu contează nici cine este președintele țării, nici cine este premierul, nici cine sunt miniștrii,  ceea ce contează cu adevărat rămâne doar cine conduce OMV! 

Săptămâna trecută, guvernul României a emis o hotărâre de guvern care permite salariaților OMV Petrom (care lucrau acolo în 2004, la data privatizării companiei) să cumpere 1% din acțiunile firmei respective la prețul de 0,2158 lei/acțiune (sursa: AICI). Ei bine, acțiunile respective, în număr de 382.103.818, valorează astăzi, la bursă, 0,48 lei/acțiune. Cu alte cuvinte, statul își dă singur o gaură în bogăția națională de peste 100 de milioane de lei, adică peste 20 de milioane de euro. În favoarea unor cetățeni care nu au niciun merit, decât acela că erau reprezentați, în 2004, de către doi infractori notorii și condamnați de către justiție, Liviu Luca și Sorin Ovidiu Vântu, oamenii în fața cărora se deschideau toate ușile guvernanților din această țară.

Dar pentru înțelegerea dimensiunii acestei uriașe inginerii financiare, să ne aducem aminte că, la momentul privatizării Petrom, în 2004, Vântu și Luca realizaseră o asociație a salariaților de acolo, care a căpătat dreptul să primească 8% din acțiunile firmei, la un preț preferențial, doar pentru simplul motiv că așa a hotărât guvernul. A fost prețul plătit de guvernul de atunci pentru ca salariații, controlați de către tandemul Vântu-Luca, să nu demaște cea mai nefericită privatizare din istoria țării, privatizarea Petrom în beneficiul austriecilor de la OMV.

Dacă am vrea să ne reprezentăm gaura dată în patrimoniul statului prin hotărârea guvernului Ciucă de a vinde acțiuni cotate la 0,48 lei la prețul de 0,215 lei, să notăm că, atunci, în 2004 (când prețul acțiunii Petrom era 0,215 lei), PIB-ul României era mai puțin de o pătrime din cel de astăzi (mai mic de 300 de miliarde de lei), iar salariul mediu brut era de 818 lei, de opt ori mai mic decât cel de astăzi.

Dar ce mai contează aceste amănunte logice și aritmetice în fața tăvălugului unei coaliții care controlează peste 70% din Parlament și care poate face absolut orice vrea? Credeți că vreodată Curtea de Conturi va impute cele 20 de milioane de euro inițiatorului acestei hotărâri de guvern, ministrul energiei, Virgil Popescu? Pun pariu că președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, nici nu se va atinge de acest dosar. Cum, de altfel, va face și procurorul general sau șeful DNA, invariabil niște sibieni. Morala, dragii mei, este cât se poate de simplă: când ai 70% în Parlament, poți să dai cadouri de milioane cui vrei tu din banii țării. Pentru că da, ei pot orice.

Hotărârea de guvern care ușurează averea statului de 20 de milioane de euro a fost, se pare,  dată pentru a celebra întoarcerea la „butoane” a celui care păstorea în 2004 sectorul petrolului și al gazelor, prea-ușor-uitatul Iulian Iancu, recent numit în conducerea Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE). Cel considerat azi în PSD „Messi al gazelor” nu este altul decât cel care era secretar de stat responsabil cu sectorul petrolier și gazifer la începutul acestui secol. Acest „Messi al gazelor” a fost responsabil de privatizările din domeniu, comise de către Ministerul Industriei și Resurselor în anul 2004. Iulian Iancu era secretar de stat atunci când ministerul său a descalificat oferta câștigătoare pentru consultanța privatizării Petrom (oferta depusă de către Bank of America- cică era „prea ieftină”!) și a încredințat contractul de consultanță băncii Credit Suisse First Boston (CSFB). La conducerea operațiunii CSFB era nimeni altul decât cehul Michal Susak (condamnat definitiv la 4 ani și jumătate închisoare), asistat de către „spionul bulgar” Stamen Stancev, și el comandat cu executare. Susak, împreuna cu Stancev, cu oblăduirea ministerului lui Iancu au fost cei care au manevrat această privatizare către austriecii de la OMV. Și tot ei, împreună, au oferit 8% din acțiuni pe tavă asociației patronate de tandemul Vântu-Luca. Pentru toți cei care au trăit în anul 2004, nu este nicio îndoială că la Petrom nu se mișca nicio frunză fără acceptul ministrului Dan Ioan Popescu sau a secretarului de stat Iulian Iancu. Singura problemă a lui Iancu este că unii încă își mai aduc bine aminte de acea perioadă. Spre deosebire de alții, ofițerii de presă cu epoleți, care înainte urlau pe pagini întregi cum că Iancu este omul Gazprom-ului. De altfel, supoziția că Iancu este omul rușilor de la Gazprom nu se baza pe altceva decât pe faptul că austriecii de la OMV erau cei mai buni colaboratori pentru rușii respectivi din toate timpurile.

A propos de „ofițerii” de presă atât de vigilenți altădată, nu i se pare nimănui curios că toată presa din România a uitat, în mijlocul valului de indignare anti-Kremlin, tocmai de OMV, prima companiei europeană care a semnat un contract pe termen lung cu Rusia și cea mai adânc implicată companie europeană în afaceri cu rușii de la Gazprom???

Poate n-ar fi rău să ne aducem aminte că, în vreme ce lumea occidentală se lupta cu Vladimir Putin, acum, de curând, coaliția de 70% din România decidea, tot la inițiativa ministrului Virgil Popescu, să modifice legea off-shore în diverse feluri. Dar cea mai puțin comentată și amintită modificare este următoarea: dacă vechea lege îi obliga pe investitori să vândă pe piața din România 50% din gazele naturale obținute din perimetrele offshore ale Mării Negre, noua lege permite exportul tuturor gazelor extrase, arătând că investitorii „au dreptul de a comercializa în mod liber hidrocarburile produse din perimetrele petroliere respective, la prețurile și în cantitățile determinate de către aceștia, în acord cu legislația națională precum si cu principiile Uniunii Europene de piață liberă”( Sursa: AICI). Prilej să ne întrebăm cine or fi cei care au rămas să extragă acest gaz după ce guvernele din epoca Dragnea i-au alungat pe americanii de la ExxonMobile, de altfel, printre puținii din lume care au tehnologia de exploatare a gazelor din mare, la adâncimi de 3000 m.

La capitolul „să ne amuzăm cu anti-rusismul guvernanților noștri”, să observăm că unul dintre perimetrele cu resurse importante este Trident, aflat și el în zona de mare adâncime. Resursele de aici sunt estimate la aproximativ 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, însă ar putea fi semnificativ mai mari. Perimetrul este concesionat către grupul rusesc Lukoil (de către guvernul care se luptă cu Putin pe la toate sindrofiile), cu o participație minoritară a Romgaz, de 12%! (Sursa: AICI)

Partea leului din cele 200 de miliarde de metri cubi se află, însă, în zăcămintele „de mare adâncime” (deep offshore), cu cele mai mari resurse concentrate în perimetrul Neptun, unde se găsesc cel puțin 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Perimetrul este deținut acum de asocierea Romgaz-OMV, asociere care va fi exploatată de către austriecii de la OMV, căci compania Romgaz, deținută de către statul român și condusă de către ministerul lui Virgil Popescu a decis să cedeze austriecilor dreptul de a fi operatorul asocierii , deși asocierea este 50%-50% (Sursa: AICI).

Ei bine, singura sursă de gaze pentru Austria este, astăzi, gazul rusesc, care vine fie prin conducta Drujba, fie prin conductele germane. Dacă UE va impune embargou total asupra gazelor rusești, de unde va lua OMV gaze? Păi cum de unde, de la propria exploatare din Marea Neagră! Pentru că nu mai are nicio interdicție de export, coaliția de 70% i-a ridicat-o. Teoretic, românii pot cumpăra cu prioritate gazul din Marea Neagră dar numai dacă acceptă să plătească un preț la fel de mare precum cel care va fi cerut de OMV și de la austrieci. A, poate am uitat să vă reamintesc ceva important: statul austriac este principalul acționar al OMV.

Dar ce poate însemna acest export pentru România? Nimic mai puțin decât faptul că vom rămâne fără gaze pentru consumul intern. Căci noi consumăm cam 10-11 miliarde de metri cubi pe an. În 2020 am produs (Romgaz plus OMV) 9,3 miliarde mc, în 2021 am scăzut la 8,8 miliarde mc, în 2022 vom mai produce 8,3 miliarde mc, iar în 2030 vom ajunge cu producția onshore 5,6 miliarde mc. Adică la jumătate din consumul intern. Ceea ce arată că, atunci când vor începe să producă exploatările din Marea Neagră, România va avea nevoie de tot gazul produs. (Sursa: AICI)

Este momentul, deci, să ne readucem aminte cine a pus pe masa coaliției de 70% în Parlament această decizie: ministrul Virgil Popescu, cel prea-mult susținut de către Klaus Iohannis.

Spre deosebire de majoritatea românilor, ministrul energiei este un om bogat, ceea ce nu îl face neapărat personaj negativ. Nici predecesorii săi, Toma Petcu sau Anton Anton nu erau deloc săraci. Ceva, însă, este tare-tare relevant în biografia economică a lui Virgil Popescu. Acesta, ajuns ministru al energiei din fotoliul de vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, a condus PECO Mehedinți în perioada 1997-2001. În anul 2007, în anul în care a fost numit secretar de stat în Guvernul Tăriceanu, acesta a înființat , împreună cu soția sa, firma Lavist SRL.  Virgil Popescu deținea 5% din părțile sociale ale firmei Lavist SRL, care operează trei benzinării Petrom în județul Mehedinți, la Cujmir, Vânju Mare și Șimian, stații de alimentare cu carburanți care, înainte de privatizarea Petrom, aparțineau de PECO Mehedinți. Nu prea are mare importanță nici faptul că soția posibilului nou ministru, Laura Negulescu, controlează 95% din capitalul firmei și este și administrator al acesteia. Soția lui Virgil Popescu, Laura Negulescu, este fiica fostului primar al Orșovei din perioadele 1986-1989 și 2004-2008, Constantin Negulescu, totodată colonel SRI în rezervă și fost director executiv al Regiei RASIROM a SRI în anii ’90 (sursa: AICI). Formal, Virgil Popescu și-a cedat participația de 5% la Lavist SRL lui Marian Goșa, consilier județean PNL la Mehedinți și trezorier al organizației județene a partidului. Potrivit ultimei sale declarații de avere disponibile, Marian Goșa era, cel puțin la nivelul anului 2017, șef de benzinărie la Lavist SRL. (sursa: AICI)

Și ajungem, astfel, la ceea ce este cu adevărat important în această biografie și în această țară: soția actualului ministru al energiei deține o firmă care operează trei benzinării sub franciza OMV Petrom, firmă la care și Popescu a deținut acțiuni dar le-a cesionat unui subordonat de partid. Adică, oameni buni, din cei 19 de milioane de români nu s-a găsit să fie ministru al energiei decât unul dintre cei câțiva francizați ai OMV Petrom!  Dacă vă întrebați ce probabilitate era ca ministrul energiei să fie soțul unui partener de afaceri al OMV, vă dau eu răspunsul: aceeași probabilitate care era ca România să aibă în doar 10 ani doi premieri și un vicepremier cu soția/soțul angajați de către OMV (Mihai Răzvan Ungureanu și Viorica Dăncilă plus Dan Barna).

Ei vedeți, boieri dumneavoastră, ce potriveală: familia lui Virgil Popescu a realizat profituri de sute de mii de lei din benzinăriile francizate OMV Petrom, în vreme ce românii erau sărăciți de prețul gazului extras de către OMV Petrom, dar și de către Romgaz, ambele societăți având printre acționari statul român (majoritar la Romgaz și al doilea cel mai important la OMV Petrom). Concluziile să le tragă fiecare…

Cât privește România, țara condusă de către o coaliție care deține 70% din voturile din Parlament, se pare că prea puțin contează cine este președintele țării, cine este prim-minstru sau cine sunt miniștrii. Ceea ce contează cu adevărat rămâne doar cine conduce OMV!