Actualitate

Pentru Klaus Iohannis Pandemia s-a încheiat. El se preocupă deja de schimbările climatice!

Președintele Klaus Iohannis a decis înființarea la nivelul Administrației Prezidențiale a unui grup de lucru pe tema „Combaterea schimbărilor climatice”. Această inițiativă face parte din angajamentul Președintelui României de a se implica în efortul național de combatere a schimbărilor climatice și de consolidare a politicilor aplicabile acestui domeniu.

Grupul de lucru va reuni experți naționali și internaționali, membri de prestigiu ai comunității academice din țară și din afara ei, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului non-guvernamental, financiar și economic, cu experiență solidă privind schimbările climatice.

„Primul obiectiv al grupului de lucru constă în elaborarea unui cadru de abordare integrată a schimbărilor climatice la nivelul țării noastre. Astfel, vor fi identificate o serie de priorități cheie pentru România în combaterea schimbărilor climatice, pe termen mediu și lung”, se arată în comunicatul de presă.

Administrația Prezidențială transmite că „rezultatele consultărilor din grupul de lucru vor fi prezentate constant publicului și înaintate Guvernului pentru a contribui la fundamentarea strategiilor și planurilor naționale privind schimbările climatice, care trebuie finalizate de Guvern în perioada 2022-2023.”

Back to top button