Antena 3 susține că Klaus Iohannis ar putea candida la Senat, pentru PNL, însă liberalii neagă: „Nu s-a discutat în PNL acest lucru”, a declarat, la Digi 24, Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al acestui partid.
Listele de candidați la alegerile parlamentare trebuie depuse până la 17 octombrie.
„Șeful statului ar urma să ocupe prima poziție pe lista pentru Senat a PNL București. Acesta este scenariul aflat în lucru pe masa liberalilor, susțin multiple surse din partid pentru Antena3.ro.
Scenariul nu a fost discutat oficial în ședințele de partid și nu toți membrii conducerii sunt la curent cu acesta, însă o parte dintre liderii liberali consultați de Antena3.ro au susținut că cel care și-ar dori să fie pus în practică ar fi chiar Klaus Iohannis, care ar ținți poziția de președinte al Senatului, în noua legislatură (…)
În acest context, era previzibil că Iohannis va dori să se întoarcă în PNL și că va ținti o poziție în politica internă, vorbindu-se în ultimele săptămâni inclusiv despre o intenție a sa de a deveni prim-ministru, în varianta în care Nicolae Ciucă ar câștiga alegerile prezidențiale”, susține postul controlat de Dan Voiculescu.