Ca să apere ţara de turci! Să nu uităm că de aproape două secole, cu câteva intermitenţe, Ţara Românească plătea regulat tribut turcilor. Iar Sultanul schimba domnii Ţării Românești după bunul său plac, determinat de obicei de cumpărarea tronului de către pretendenţii care roiau pe la Istanbul sau aiurea. Chiar și Mihai Viteazul și-a cumpărat tronul. A dat bani pentru câștigarea susţinerii marelui vizir și a altor înalţi demnitari de la Poarta Otomană.
Ca să facă rost de bani, pentru că sumele erau din ce în ce mai mari, s-a împrumutat, la fel ca înaintașii săi. De câteva decenii, pretendenţii la tron și-au găsit la Istanbul izvorul nesecat de bani cu care să poată cumpăra tronul: se împrumutau de la turcii sau grecii din Istanbul, un fel de bancheri în termenii moderni. Împrumutul era garantat chiar de Sultan, pentru că era o foarte bună afacere. Cu banii împrumutaţi se cumpăra tronul, mai degrabă influenţa necesară pentru numirea în domnie, dar domnia era gajată. Pentru că fiecare nou domnitor se angaja să preia vechile datorii neachitate de predecesorii săi.
Numai că rostogolirea aceasta a creditelor are un final nefericit: se intră la un moment dat în incapacitate de plată. Mihai Viteazul s-a angajat în faţa Sultanului că va achita datoria predecesorilor săi la tronul Ţării Românești. Împreună cu banii împrumutaţi de el pentru cumpărarea tronului, datoria Ţării Românești era de 700 de milioane de aspri, echivalentul a circa 5,8 milioane de galbeni. Suma era atât de mare, încât era imposibil de achitat, ţinând cont de potenţialul economic al Ţării Românești (detalii în Bogdan Murgescu, Ţările Române între Imperiul Otoman și Europa Creștină, Editura Polirom, Iași, 2012, pp. 94-102).
Cauza luptelor lui Mihai cu turcii constă tocmai în această datorie imensă, care a adus Ţara Românească în incapacitate de plată. Nici vorbă de „apărarea creștinătăţii” faţă de păgâni sau alte figuri de stil similare care împânzesc manualele și cărţile de istorie. Mihai Viteazul a profitat de un context internaţional favorabil: organizarea Ligii Sfinte, o alianţă creștină cu scopul declarat de a lupta împotriva turcilor, și desfășurarea războiului cu turcii, cunoscut în istorie ca Războiul de 15 ani (1593-1606).