Opinii

Patru, Doamne, și toți patru ! – CURIERUL ROMÂNESC

Alegerile din politichia românească aduc uneori la suprafață situații de tot hazul, al căror loc ar fi mai degrabă într-un almanah umoristic.

Vrancea se remarcă în acest an prin aceea că în una dintre comunele sale, anume Pufești, avem patru candidați la fotoliul de primar care sunt înrudiți în diverse forme. Doi dintre ei sunt frați, unul fiind candidat PNL, celălalt USR plus. Cel de-al treilea candidat este cumnatul lor, candidând din partea PMP. Acest cumnat al primilor doi frați este totodată și cumnat cu actualul primar, candidat PSD. Nu mai insistăm asupra faptului că actualul candidat PNL a fost până de curând la PMP iar cumnatul său care candidează pentru PMP a fost la PNL, făcînd deci o rocadă perfectă, dar cititorii noștri realizează absurdul și hilarul situației. Rocada partidelor în familie arată cât de decăzută este clasa politică actuală și câte eforturi necesită în următorii ani pentru a fi reabilitată și pentru a mai exista o șansă la normalitate în România.

Dacă ne întrebăm care este explicația acestei abundențe de candidați legați prin asemenea relații de rudenie, o putem găsi în dorința sumedeniei de partide de a identifica persoane dispuse a intra în jocurile politice, de multe ori aducătoare de venituri mai mult sau mai puțin licite. Disperarea de a găsi oameni dispuși să candideze nu lasă loc vreunei gândiri logice sau a bunului simț, căci scopul scuză mijloacele, iar numărul celor ce se mai angrenează în această competiție politică atât de murdară este din ce în ce mai redus, limitându-se de cele mai multe ori cam la aceleași personaje.

Departe de mine gândul de a învinui cei patru candidați că au avut curajul de a se încumeta la asemenea luptă, însă mă întreb cum se vor descurca în fața unei asemenea provocări, știute fiind orgoliile din familie în comunitățile rurale.

Să fie oare un nou „Las Fierbinți” în curs de apariție în Vrancea ?

Back to top button