ActualitateȘtiri

‘Pană’, turnător la Securitate numit de Cioloș secretar la ministerul Sănătății în echipa lui Vlad Voiculescu

Foști membri ai partidului PLUS condus de Dacian Cioloș și Vlad Voiculescu vin cu dezvăluiri și documente despre persoane din jurul acestora care fac legea în ministerul Sănătății. Una dintre aceste persoane este Dănuț Cristian Popa, secretar general adjunct în echipa lui Vlad Voiculescu la ministerul Sănătății.

Cine ne conduce Sănătatea

Domnul Dănuț Cristian Popa este Secrertar General Adjunct în Ministerul Sănătății. A fost numit în 2016, prin Decizia nr. 106/ 2016, de către dl. Dacian Cioloș, pe atunci Prim Ministru. A făcut parte din echipa lui Vlad Voiculescu în primul mandat, și de atunci nu a mai plecat. Ca fapt divers, domnul Dănuț Cristian Popa a turnat studenții străini la Securitate între 1982 și 1986 sub numele de cod „Pană”, așa cum rezultă din adeverința CNSAS. Este finul unui om de afarceri din Ploiești, Georgiu Gingăraș, fost vicepreședinte PSDR în zonă (actualul PSD) și, zic gurile rele, domnul Popa era de fapt șoferul acestuia. În anul 2001, peste domnul Dănuț Cristian Popa dă norocul.

Georgiu Gingăraș este numit Ministrul Tineretului și Sportului de Adrian Năstase și domnul Popa ajunge la Bucresti. Între 2001 și 2003 este consilier personal al acestuia în minister. Și nu numai. În același timp ajunge și în Consiliul de Administrație al Loteriei Române, și este și vice președinte al Comisiei Naționale Anti Doping. Georgiu Gingăraș își încetează mandatul în 2003, și odată cu el încetează și toate funcțiile domnului Popa. Se întoarce la Ploiești, unde, spune el, profesează câteva luni ca medic stomatolog. În 2004, lasă frezele dentare și pleacă Șef de Cabinet al Președintelui CS Dinamo București. Sportul la care probabil dl. Popa excelează este tirul, pentru că în 2007 este numit Secretarul General al Federației Române de Tir Sportiv.

Mandatul sau se remarcă prin faptul că a reușit să între în conflict cu majoritatea asociațiilor de profil din România, care îl acuză de lucruri nu foarte ortodoxe. Pleacă de acolo, și pentru o lună lucrează la Serviciul pentru Evidența Populației Pitești. În caz că cineva credea că nu este bun și la asta. În 2013, PSD numește Ministrul Tineretului și Sportului în guvernul Ponta 2 ( Nicolaie Bancioiu), iar domnul Dănuț Cristian Popa revine imediat pe cai mari, ca Secretar General Adjunct în minister.

Domnul Dănuț Cristian Popa este un om harnic. În 2014 muncește 8 ore pe zi cu normă înteagă la Ministerul Tineretului. Fiind bun și la tenis, în același timp, mai muncește încă 8 ore pe zi și la Federația Română de Tenis. Ia bani consistenți din ambele părți. Și aici urmează partea interesantă. Domnul Dănuț Cristian Popa numai tehnocrat nu este, a fost numit politic de PSD de fiecare dată în funcții care nu aveau nici o legătură cu pregătirea lui profesională, este un om al sistemului uns cu toate alifiile, și te gândești că va fi primul pus pe făraș în 2016.

Dar dimpotrivă, Dacian Cioloș îl transferă că Secretar General Adjunct în Ministerul Sănătății. Să facă curat în sistemul de sănătate. Face parte din echipa lui Vlad Voiculescu în mandatul tehnocrat. În 2017, este numit președintele Consiliului de Adiministratie al UNIFARM pentru câteva luni. Oricum, după ce își încetează mandatul de președinte, rămâne în consiliu că și membru. „Omul nou” este actualmente Secretar General Adjunct în Ministerul Sănătății. În 2019 a luat de la minister 138.142 lei pe an. De la Unifarm 82.783. Și de la Agenția Națională Anti Doping 9.700. În total, vreo 20.000 de lei pe luna.

https://www.facebook.com/mihai.per/posts/10217742805791660

Dănuț Cristian Popa și Unifarm

Timp de 4 ani, Compania Naţională Unifarm SA cu capital deţinut integral de statul român, sub tutela Ministerului Sănătăţii, a luat peste 500.000 de euro, bani publici, chiar de la Ministerul Sănătăţii- unicul său acţionar – prin contracte succesive încheiate între conducerile ministerului şi Unifarm SA pe atribuţii- culmea- aflate chiar în obiectul de activitate al CN Unifarm SA. Astfel, s-a creat un circuit financiar prin care s-au mutat sume importante de bani publici, prin negociere şi pe atribuţii, chiar în interiorul statului.

Numai că an de an, conform datelor publice, CN Unifarm SA a luat peste 525.935 de euro bani publici de la stat, pentru o activitate pe care oricum era obligată să o desfăşoare, statul fiindu-i nu doar principalul acţionar, dar şi cel care i-a trasat acest obiect de activitate pe care, ulterior, l-a taxat prin tot felul de contracte.

De-a lungul timpului, relaţia Unifarm (cu acţionar Ministerul Sănătăţii) – Ministerul Sănătăţii s-a realizat inclusiv prin personaje comune. Un alt demnitar din ministerul Sănătăţii, condus acum de Nelu Tătaru, care a fost implicat în activitatea CN Unifarm SA este chiar secretarul general adjunct al ministerului, Dănuţ Cristian Popa. Potrivit CVului său, secretarul general al Ministerului Sănătăţii, Dănuţ Cristian Popa a fost în perioada martie- august 2017- chiar preşedinte al Consiliului de Administraţie al CN Unifarm SA.

Back to top button