Demnitarii scapă de declarațiile de avere, în timp ce poporul rămâne fără acces la adevăr

Pe 27 iulie 2025, România devine oficial o țară în care demnitarii nu mai sunt obligați să-și declare averile și interesele. Nu pentru că legea s-a reformat. Ci pentru că Guvernul și Parlamentul au ales să nu facă nimic.

După ce Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că o parte din Legea ANI este neconstituțională, Constituția dă un termen de 45 de zile pentru corecturi legislative. Au trecut peste 30. Nimeni nu a mișcat un deget.

464 de parlamentari. ZERO inițiative. ZERO responsabilitate.

Într-o tăcere vinovată și complice, toți cei 464 de senatori și deputați au refuzat să repare legea. Nici Guvernul nu a emis vreo Ordonanță de Urgență, nici vreun proiect de lege. Nimeni nu vrea ca averile demnitarilor să mai fie publice.

Începând cu 27 iulie 2025, declarațiile de avere și de interese dispar complet de pe site-ul ANI.

Bunurile „neamurilor” – în afara oricărui control

Nu va mai fi nevoie să fie declarate:

Afacerile soțului/soției,
Proprietățile copiilor majori,
Participațiile în firme care fac afaceri cu statul.

Totul devine invizibil pentru public, pentru presă, pentru ONG-uri. ANI nu mai are obligația să publice nimic. Legea nu mai există.

Programul de guvernare promite transparență… dar abia din 2026!

Ironia supremă: în programul de guvernare PSD–PNL–USR–UDMR, la pagina 44, scrie clar că se va „armoniza legislația” în sensul transparentizării averilor și intereselor, dar abia de la 1 ianuarie 2026. Cu alte cuvinte:

O jumătate de an în care corupția își poate face de cap fără urmă.

Consecințe grave și intenționate:

ANI nu mai are voie să publice declarațiile.
Instituțiile nu mai pot obliga pe nimeni să le depună.
Legea 544 privind accesul la informații publice devine inutilă.
Presa nu va mai putea investiga conflicte de interese, îmbogățiri ilicite sau clientelism politic.

Un stat care fuge de lumină: transparența, abolită prin tăcere

Aceasta nu este o scăpare. Este o strategie tăcută, bine pusă la punct, prin care toate partidele politice își protejează oamenii de control public. Complicitatea clasei politice este totală.