Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat Italia cu privire la consecințele pe care le va avea dacă se va îndepărta de principiile democratice, lansând o amenințare puțin voalată după ce blocul de dreapta condus de Giorgia Meloni a câștigat alegerile din Italia.
Von der Leyen a declarat joi că în cazul în care alegerile generale vor duce la o schimbare autocratică, naţionalistă şi eurosceptică, „avem la îndemână instrumente la fel ca în cazurile Poloniei şi Ungariei”.
Aceste declarații ale șefei Comisiei Europene subliniază îngrijorarea din unele capitale europene cu privire la viitoarele alegeri din Peninsulă și sugerează că relațiile dintre Bruxelles și Roma ar putea deveni turbulente dacă Meloni și partenerii săi vor obține victoria.
„Abordarea mea este că, indiferent de guvernul democratic care este dispus să lucreze cu noi, lucrăm împreună”, a declarat von der Leyen la Universitatea Princeton din Statele Unite joi, răspunzând la o întrebare privind existența unor îngrijorări în legătură cu viitoarele alegeri din Italia.
„Dacă lucrurile merg într-o direcție dificilă, am discutat despre Ungaria și Polonia, avem instrumente”, a adăugat ea