Declarațiile care confirmă înțelegerile de culise și sfârșitul iluziilor despre „independenți” și reformatori
Ceea ce mulți bănuiam de ani de zile, Nicușor Dan a spus-o acum cu subiect și predicat: din 2027, PSD va reveni oficial la guvernare. Nu ca urmare a unui vot popular, ci ca parte a unui plan politic „acceptat” de actualii parteneri de guvernare și de așa-zișii independenți. Ceea ce s-a clocit în spatele ușilor închise începe să iasă la lumină.
Pactul care trădează votul românilor
Nicușor Dan, primarul Capitalei, a confirmat public ceea ce până de curând era considerat o teorie a conspirației: că PNL va ceda guvernarea PSD-ului în 2027, în virtutea unui acord nescris dar respectat cu rigurozitate de ambele tabere. Un fel de rotație a imposturii politice, făcută pe spatele cetățenilor care încă mai speră că alegerile contează.
Această afirmație nu este doar o simplă opinie – ci o mărturisire tulburătoare a faptului că marile partide politice din România nu mai luptă pentru idei, ci pentru rotația privilegiilor. Alegerile devin un simulacru, în timp ce strategia reală se scrie în birourile baronilor și în culisele Guvernului.
Ce caută Nicușor Dan în această ecuație?
Cândva un simbol al luptei anti-sistem, Nicușor Dan pare astăzi tot mai bine integrat în sistemul pe care îl condamna. De la tăcerea sa în fața abuzurilor guvernării, la alinierea discursului său cu narativele PSD-PNL, totul indică faptul că fostul lider al USB a devenit o piesă obedientă într-un mecanism de conservare a puterii.
În loc să denunțe această „predare planificată” a țării către PSD, el o justifică și o tratează ca pe o normalitate politică. Oare pentru asta au ieșit românii în stradă în 2017? Pentru ca, în 2027, PSD să revină la putere cu binecuvântarea „tehnocraților” și „independenților”?
De ce e grav?
Pentru că această declarație dezvăluie adevărul gol-goluț: în România, nu mai avem o luptă reală între putere și opoziție, ci o colaborare tăcută între partide care mimează conflictul în fața alegătorilor, dar negociază împărțirea țării în spate.
În acest context, orice promisiune de reformă, orice apel la integritate sau meritocrație, devine doar zgomot de campanie. Dacă nu există o alternativă reală și curajoasă, din afara acestui sistem compromis, România riscă să rămână captivă aceleiași „ciume politice” rebrănduite, indiferent ce logo e pus pe afișe.
