Președintele Nicușor Dan anunță din nou că „la momentul potrivit” va prezenta un set amplu de materiale despre cazul Călin Georgescu și despre interferența rusă în alegerile prezidențiale din 2024. Deși vorbește despre „documente”, „paliere multiple” și „rapoarte solide”, șeful statului nu oferă nicio probă publică și nicio dovadă concretă — doar promisiuni și un viitor „moment potrivit” care se tot amână.
„Am strâns multe materiale”… dar românii nu pot vedea nimic
Președintele susține că a colectat informații despre:
- biografia lui Călin Georgescu,
- suspiciunile din 2024,
- rapoarte europene privind manipularea rusă.
Totuși, nu arată nimic opiniei publice.
Tot ce primește electoratul este o promisiune vagă: „la momentul potrivit o să ieșim cu sinteza”.
Aceeași formulare pe care politicienii o folosesc când nu vor — sau nu pot — să livreze substanță.
Interferența rusă: de la necunoscut la „perfect justificat”, în doar un an
Nicușor Dan afirmă că, în decembrie 2024, statul român „avea o cunoaștere limitată” despre interferența rusă.
Cu toate acestea, alegerile au fost anulate, iar decizia CCR și concluzia CSAT au fost, spune el, „perfect justificate”.
Românii ar putea întreba simplu:
Cum a fost justificată o decizie istorică pe baza unor informații incomplete?
Fenomenul „Georgescu”: nu crește, dar nici nu dispare
Președintele afirmă că fenomenul nu se amplifică, ci „stagnează”, dar recunoaște indirect că succesul lui Georgescu nu vine din merite proprii, ci din neîncrederea uriașă în statul român.
Cu alte cuvinte: apariția unui „fenomen Georgescu” este consecința directă a unui stat slab, nu a unui candidat puternic.
Multă retorică, puține dovezi
Președintele promite transparență, dar amână dezvăluirile. Vorbește despre materiale, dar nu arată nimic. Vorbește despre interferență, dar nu prezintă fapte.
Când tema este atât de gravă — anularea unor alegeri prezidențiale și potențială ingerință străină — opinia publică are dreptul la claritate, nu la declarații în suspans.
În lipsa dovezilor, discursul rămâne mai degrabă politic decât instituțional.
Și, din păcate, seamănă cu o strategie de gestionare a percepției, nu a adevărului.
