Politică

Nicușor Dan, mesaj din concediu: „Vă mulțumesc pentru sacrificiile pe care trebuie să le faceţi”

Nicușor Dan, președintele absent: „Salut călduros” din concediu, în loc de Ziua Marinei la Constanța

De Ziua Marinei Române, una dintre cele mai importante sărbători naționale, președintele Nicușor Dan a lipsit de la ceremoniile tradiționale organizate la Constanța. În loc să fie prezent alături de marinari, șeful statului a transmis un mesaj de la distanță, citit de consilierul prezidențial Cristian Diaconescu.

În timp ce premierul Ilie Bolojan și ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, au participat la evenimentele dedicate marinarilor români, președintele a ales să fie „în concediu”, potrivit declarațiilor oficiale.


Mesaj patriotic, dar din afara Constanței

În mesajul citit de Cristian Diaconescu, Nicușor Dan a elogiat marinarii români și simbolurile naționale:

„Marinarii noştri sunt cei care poartă pavilionul tricolor pe mările şi oceanele lumii. De aceea, sărbătorim astăzi şi oamenii extraordinari dedicaţi acestei cariere, dar onorăm şi simbolurile naţiunii noastre. Atât timp cât stăm împreună în jurul valorilor noastre naţionale, suntem mai puternici.”

Președintele a adăugat că Ziua Marinei este „o zi a unităţii naţionale” și a transmis:

„Vă transmit tuturor salutul meu călduros şi cele mai bune gânduri!”

De asemenea, a vorbit despre importanța strategică a Mării Negre și despre rolul Forțelor Navale în cadrul NATO și al Uniunii Europene:

„Vă asigur că vom continua eforturile pentru dotarea şi modernizarea Forţelor Navale Române, astfel încât să aveţi asigurat tot ce este necesar pentru succesul misiunilor la care participaţi.”


Laude, recunoștință și promisiuni

În mesaj, Nicușor Dan a mulțumit marinarilor și familiilor acestora pentru sacrificii:

„Departe de ţară, de familie şi de prieteni, marinarii sunt dedicaţi unei profesii dificile. De aceea, vă mulţumesc şi dumneavoastră, şi celor apropiaţi pentru sacrificiile pe care trebuie să le faceţi. Vă îndemn să vă păstraţi curajul şi să purtaţi cu devotament şi demnitate Drapelul României peste tot în lume.”

A încheiat cu o urare religioasă, amintind de ocrotirea Sfintei Fecioare Maria, protectoarea Marinei Române:

„Dragi marinari, fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă aibă mereu în pază şi ocrotire! La mulţi ani şi bun cart înainte!”


Explicația oficială: „Perioadă de concedii”

Absența de la eveniment a fost justificată de ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, care a declarat înaintea festivităților:

„Domnul președinte m-a anunţat că nu o să vină la Ziua Marinei azi, e într-o perioadă de concedii, e în ţară, va fi alături de români în altă parte. E decizia dânsului, pe care o respect.”

Ministrul l-a descris pe Nicușor Dan drept „un comandant suprem cu care mă mândresc” și a insistat asupra „implicării directe” a acestuia în planificarea și înzestrarea Armatei Române.


O absență care ridică semne de întrebare

În contextul tensiunilor din regiunea Mării Negre și al importanței strategice pe care președintele însuși a subliniat-o în mesajul său, lipsa de la eveniment poate fi interpretată drept o greșeală de imagine. Ziua Marinei este, în mod tradițional, un moment în care președintele României se află în mijlocul militarilor și al cetățenilor, consolidând simbolic rolul său de comandant suprem.

În schimb, Nicușor Dan a preferat o apariție prin interpus și un „salut călduros” din vacanță, ceea ce riscă să transmită publicului mesajul unui lider detașat, mai preocupat de confortul personal decât de contactul direct cu cei pe care îi reprezintă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button