Președintele României, Nicușor Dan, a oferit un interviu postului francez France Info în care, cu aerul celui care tocmai a descifrat o mare enigmă geopolitică, a anunțat solemn că „se îndoiește că Rusia își dorește pace”. Declarația, cât se poate de previzibilă, vine totuși într-un moment în care Europa tremură între neputință birocratică și un război care nu se mai termină.
Europa trebuie să sprijine Ucraina – „pentru mesaj”
Șeful statului insistă că sprijinul pentru Ucraina trebuie să continue, pentru că „transmite un mesaj rușilor”. Mesajul nu e foarte clar formulat, dar probabil se dorește un fel de „nu cedăm”, spus printre dinți, deși Europa însăși pare deseori fără voce și fără direcție.
Nicușor Dan a afirmat că Ucraina trebuie să reziste cu orice preț, fiind „o țară care împărtășește aceleași valori ca România”. O frază frumos ambalată diplomatic, dar care sună mai degrabă ca justificare într-un discurs unde Europa nu prea știe ce să mai facă, iar România, ca de obicei, se aliniază discursului general fără să aducă soluții noi.
România nu trimite trupe – nici acum, nici „după pace”
Președintele a reiterat și că țara noastră nu va trimite trupe în Ucraina, nici măcar după semnarea unei eventuale păci. O precizare inutilă, am putea spune, având în vedere că acest scenariu nici nu a fost pe agendă, dar care probabil a fost oferită pentru a evita interpretări creative ale opoziției.
Frica de graniță directă cu Rusia, repetată până la exasperare
„Dacă Ucraina va cădea, vom deveni vecini cu Rusia, iar totul se va schimba”, a avertizat Nicușor Dan. O frază spusă de mult prea multe ori în spațiul public, dar rostită acum cu solemnitate, de parcă tocmai a fost inventată. Desigur, geopolitica nu e un joc infantil, iar teama este reală — dar repetarea ei la nesfârșit transformă discursul prezidențial într-o mantră fără consistență.
Un interviu corect, dar fără curaj
În final, declarațiile lui Nicușor Dan nu șochează, nu surprind, nu aduc nicio strategie nouă. Sunt, mai degrabă, confirmarea că România rămâne blocată în rolul de spectator cuminte la marginea unui conflict care îi poate schimba viitorul.
Europa „transmite mesaje”, România „nu trimite trupe”, iar Rusia „nu vrea pace”.
Nimic nou sub soarele diplomatic — doar aceeași realitate, spusă cu un ton ușor tremurat.
