Primarul general al Capitalei, Nucuşor Dan, a exprimat, vineri, disponibilitatea instituţiei de a ajuta în criza eventualilor refugiaţi din Ucraina. Ulterior, primarul a precizat că sunt disponibile 25.000 de locuri pentru cazarea de urgenţă. „Putem oferi circa 5.000 de porţii de mâncare pe zi” a mai transmis primarul.
„Am convocat azi o discuţie cu responsabili din Primăria Capitalei şi din instituţiile subordonate pentru a evalua resursele pe care le putem pune la dispoziţie dacă autorităţile guvernamentale ne solicită sprijinul pentru refugiaţii de război din Ucraina”, a scris primarul general pe Facebook.
Acesta a precizat că există un număr estimat de 25.000 de locuri pentru cazarea de urgenţă, cea mai mare parte la Arena Naţională, dar şi în săli de sport din mai multe şcoli, inclusiv paturi de campanie şi saci de dormit.
„Avem şi 150 de locuri de cazare pentru refugiaţi aflaţi în situaţii mai dificile (de pildă părinţi cu copii mici). De asemenea, putem oferi circa 5.000 de porţii de mâncare pe zi prin cantinele sociale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi putem pune la dispoziţie asistenţă medicală, pentru cei care au nevoie, în cele 19 spitale ale Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti”, a mai precizat primarul general,