
Corecturi amânate pentru 2027
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că 2025 și 2026 vor fi ani dificili pentru români, din cauza măsurilor luate de Guvernul Bolojan pentru reducerea deficitului bugetar. Șeful statului a admis că „sub presiunea timpului s-au făcut greșeli”, dar a precizat că acestea vor fi corectate abia din ianuarie 2027.
„Este un moment din care trebuie să ieșim, pentru că, altfel, economic, pentru toată lumea va fi mult mai dificil. Și bineînțeles că, în momentul în care iei măsuri sub presiunea timpului, mai faci și greșeli. Aceste eventuale greșeli le vom corecta începând cu ianuarie 2027”, a declarat Nicușor Dan.
Românii, între austeritate și promisiuni
Mesajul președintelui confirmă că următorii doi ani vor fi marcați de austeritate și sacrificii pentru populație, în timp ce soluțiile reale sunt amânate. Practic, românii suportă acum creșterile de taxe și scăderea nivelului de trai, cu promisiunea că, peste doi ani, situația se va „corecta”.
Toată puterea, aceeași responsabilitate
Nicușor Dan a subliniat că toate partidele pro-occidentale se află la guvernare și, în acest context, „responsabilitatea este comună”. „Nu prea mai ai rezervă, și atunci e responsabilitatea tuturor ca acest guvern să țină cât mai mult”, a spus președintele, lăsând de înțeles că stabilitatea politică a coaliției primează în fața nemulțumirilor sociale.
Editorial: Încă doi ani de sacrificii pe spatele oamenilor
Mesajul prezidențial este clar: românii trebuie să mai rabde încă doi ani. Însă, după ani întregi de scumpiri, taxe și lipsă de reforme autentice, răbdarea societății este la limită. Corecturile promise în 2027 riscă să fie prea târziu pentru milioane de familii care deja simt povara deciziilor actuale.
Românii plătesc acum, guvernul promite că repară mai târziu. Încă doi ani de austeritate, cu speranța amânată pentru 2027.