Premierul Nicolae Ciucă este aşteptat să îşi înregistreze oficial candidatura la preşedinţia PNL, funcţie lăsată liberă de Florin Cîţu. Liderii partidului au adoptat şi o derogare de vechime în acest sens.
Din informaţiile noastre, Nicolae Ciucă va fi singurul candidat pentru şefia Partidului Naţional Liberal, la Congresul care va avea loc duminică.
Astăzi e ultima zi pentru depunerea candidaturilor, iar premierul Nicolae Ciucă este aşteptat să îşi depună candidatura oficial. Acesta va ajunge, aşa cum şi-a dorit şi preşedintele Klaus Iohannis, să fie premier din postura de preşedinte al partidului.
Este susţinut de mai toţi liderii PNL. A primit şi o derogare, pentru că potrivit statutului preşedintele PNL trebuie să aibă o vechime în partid de cel puţin 5 ani, pe care el nu o are.
Astfel de derogare a primit şi Florin Cîţu când a câştigat împotriva lui Ludovic Orban, dar şi Klaus Iohannis înainte să fie şef al PNL.
Biroul Executiv al PNL a stabilit, marţi, o derogare de la statut referitoare la vechime astfel încât premierul Nicolae Ciucă să poată candida la funcţia de preşedinte al partidului, a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.
Statutul Partidului Naţional Liberal prevede că, „în situaţii excepţionale, Biroul Executiv poate aproba derogări de la vechimea prevăzută în Regulamentul privind cariera politică”. De asemenea, se prevede că orice membru al partidului poate candida la funcţia de preşedinte al PNL dacă are o vechime de cel puţin 5 ani.
Nicolae Ciucă s-a înscris în PNL în octombrie 2020.