Politică

Nicolae Ciucă o spune pe șleau: „Nu există banii necesari pentru creșterea salariilor”

Nicolae Ciucă a declarat că până la finalul acestui an nu există resurse financiare care să satisfacă revendicările salariale ale categoriilor de bugetari care protestează în ultimele săptămâni.

Totodată, liderul PNL a arătat că în privinţa subiectului introducerii de anul viitor a unor noi taxe şi impozite nu există riscul ruperii coaliţiei de guvernare, deoarece în cadrul acesteia s-a discutat şi a fost convenită această „linie roşie” peste care nu se va trece.

Iată ce a spus acesta: „Se lucrează la nivelul fiecărui minister pe limitele bugetare care au fost distribuite de Ministerul Finanţelor, astfel încât construcţia bugetară pentru anul viitor să poată acoperi atât partea de finanţare a investiţiilor, cât şi partea de cheltuieli bugetare. În acest moment, este clar că nu există banii necesari pentru ca până la finele anului să se întâmple o soluţionare a revendicărilor salariale”

Legat de impozitarea progresivă, liderul PNL a explicat că în momentul de faţă nu se poate vorbi despre o cotă unică, întrucât impozitarea are valori diferite pe anumite categorii de venituri.

Liderul PNL susține că a convenit cu Marcel Ciolacu ca din 2024 să nu mărească taxele și impozitele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button