Premierul Nicolae Ciucă a coordonat reuniunea Grupului de Lucru Interdepartamental pentru Securitate Energetică (GLISE), în cadrul căreia au fost analizate situaţia rezervelor de gaze naturale, pregătirea stocurilor pentru perioada următoare şi stadiul proiectelor de investiţii pentru creşterea capacităţii de producţie şi depozitare a energiei.
Potrivit unui comunicat al Executivului, măsurile luate de Guvern asigură rezervele de gaze naturale necesare consumului cetăţenilor şi mediului de afaceri.
Iată ce a spus Nicolae Ciucă: „România are la dispoziţie resursele energetice de care cetăţenii şi economia au nevoie pentru prezent şi pentru viitor. Ceea ce avem astăzi în depozite asigură necesarul de consum pentru perioada următoare. Pregătim deja resursele pentru iarna 2023-2024.”
În cadrul Grupului de Lucru au fost analizate şi soluţiile pentru creşterea capacităţii de producţie de energie, diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale şi mărirea capacităţii de depozitare.