O furgonetă de poliţie incendiată, pubele în flăcări şi furturi. La 11 zile după arestarea în Spania a rapperului Pablo Hasel, manifestaţiile continuă la Barcelona şi o nouă demonstraţie a degenerat sâmbătă în confruntări înre neomarxiști și poliţie, potrivit AFP.
Manifestaţia, al cărei cuvânt de ordine a dost „Lluitar, crear poder popular” („luptă, creează puterea populară” în catalană), a avut loc în special pentru susţinerea rapperului condamnat şi închis pentru că a scris mesaje pe Twitter atacând monarhia şi forţele de ordine, dar a avut şi alte revendicări.
Mai multe sute de participanţi au defilat în spatele unui uriaş banner pe care scria „Până când vor cădea. Nimic de pierdut. Totul de câştigat”, potrivit unui jurnalist AFP.
„Cazul lui Pablo dezvăluie ceea ce trăim în acest stat fascist (…) că trebuie să te baţi şi că este vorba de încălcarea drepturilor fundamentale”, a declarat pentru AFP Adria, muzician în vârstă de 26 de ani venit să protesteze.
„Cine sunt eu pentru a judeca ce pune el în cuvintele sale. Dar să-l condamni pentru asta mi se pare un atac la adresa libertăţii de exprimare”, a afirmat Barbar Salazar, un medic în vârstă de 36 de ani.
Adunarea a degenerat la începutul serii, cu acte de vandalism şi jafuri ale unor bănci dintre care una a fost incendiată.
Vitrine sparte, faţade vopsite şi cocktailuri Molotov, dintre care unul a incendiat o furgonetă a poliţiei, mai mulţi revoltaţi „cu glugă” au atacat „magazine, în special bănci”.
Cel puţin zece persoane au fost arestate în cursul confruntărilor, a indicat poliţia catalană pe Twitter, dintre care una „este implicată în incendierea camionetei”.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a considerat, într-un mesaj pe Twitter, „inacceptabile actele de vandalism şi violenţele care au zguduit în această noapte Barcelona”, oferindu-şi tot sprijinul pentru poliţie.