
La unele stații din Capitală, motorina a ajuns la 8,92 lei/litru. La OMV Gara de Nord, dieselul premium a trecut pragul psihologic de 9 lei, în timp ce la Lukoil, MOL și Petrom prețurile oscilează între 8,27 și 8,62 lei. De la începutul anului, creșterea se apropie de un leu pe litru.
Șoferii vorbesc despre „japcă” și anunță că merg în Bulgaria pentru un plin mai ieftin. Contextul extern – tensiunile din Iran și scumpirea gazelor – pune presiune pe piețe, dar diferența dintre discurs și pompă este evidentă.
Ministrul Energiei promite plafonarea creșterilor
Bogdan Ivan susține că majorarea va fi de „cel mult 3–5 bani” și anunță discuții cu ANPC, Consiliul Concurenței și ANAF pentru a preveni specula. În paralel, vorbește despre acorduri pentru gaze din SUA și despre faptul că România produce 90% din gazul consumat.
Între timp, piețele europene reacționează: prețurile la gaze au urcat cu până la 25%, iar scenariile privind blocarea Strâmtorii Ormuz indică posibile scumpiri și mai abrupte.
10 lei – următorul prag?
În stații, șoferii spun că 10 lei pe litru este doar o chestiune de timp. Dacă tensiunile persistă și cotațiile internaționale rămân volatile, promisiunile administrative ar putea fi depășite rapid de realitatea globală.

