Moșteanu propune serviciul militar voluntar de 4 luni: Naivitate politică sau pregătire strategică?
„Să știm unii de alții și să fim pregătiți” – O idee controversată într-un context tensionat
Deputatul USR Ionuț Moșteanu a lansat ideea reintroducerii unui serviciu militar voluntar de 4 luni în România, justificând propunerea prin nevoia de solidaritate națională și pregătire în fața unor riscuri viitoare.
„Trebuie să știm unii de alții și să fim pregătiți pentru orice”, a spus Moșteanu, într-o declarație care a stârnit reacții contradictorii atât în rândul opiniei publice, cât și în spațiul politic.
Criticii propunerii văd în ea o diversiune politică populistă, care evită problemele reale ale apărării: dotarea slabă a armatei, exodul specialiștilor și lipsa investițiilor coerente în sectorul militar.
Contextul: între război la graniță și criză de credibilitate politică
Propunerea vine într-un moment în care regiunea est-europeană este marcată de instabilitate. Războiul din Ucraina continuă, iar discuțiile despre apărare și mobilizare revin tot mai des în agendele politice.
Totuși, în România, încrederea în instituțiile statului, inclusiv în cele militare, este subminată de zeci de ani de promisiuni neonorate, corupție și privilegii acordate „specialilor” din sistem.
În acest context, apelul lui Moșteanu la un serviciu voluntar nu este perceput ca un demers sincer de reformă, ci ca o strategie de rebranding politic pentru un partid aflat în scădere în sondaje.
O măsură fără strategie: ce înseamnă „serviciul voluntar” de 4 luni?
Conform ideii lansate, tinerii români ar putea opta voluntar pentru o perioadă de 4 luni de pregătire militară, într-un cadru reglementat de Ministerul Apărării.
Nu sunt oferite detalii clare privind:
- Modul de selecție și înscriere,
- Cadrul legal care ar reglementa această formă de pregătire,
- Costurile suportate de stat pentru instruire, echipare și cazare,
- Compatibilitatea cu sistemul educațional și profesional actual.
Fără un studiu de impact și fără buget clar, propunerea rămâne, cel puțin pentru moment, o idee de tip „balon de încercare”, lansată mai degrabă pentru efect mediatic decât pentru implementare reală.
Contraste și ipocrizii: Cine cere pregătire militară și cine o face cu adevărat?
Reintroducerea unui serviciu militar voluntar presupune că statul este pregătit să-și instruiască cetățenii. Însă:
- Infrastructura militară românească este depășită,
- Instruirea reală se bazează încă pe concepte din perioada post-comunistă,
- Profesioniștii din armată părăsesc sistemul în favoarea sectorului privat sau pleacă în străinătate.
În paralel, tinerii care doresc să urmeze o carieră militară în România se confruntă cu:
- Birocrație excesivă,
- Lipsă de locuri echitabile în academii,
- Dotări învechite și oportunități limitate de dezvoltare profesională.
A cere tinerilor să „fie pregătiți” într-un sistem care nu e pregătit pentru ei este, cel puțin, o formă de ipocrizie instituționalizată.
Apărare reală sau capital electoral?
Propunerea lui Moșteanu nu este izolată. În mai multe state europene, discuțiile despre reintroducerea serviciului militar – sub o formă voluntară sau obligatorie – au fost reluate. Diferența este că în țările respective:
- Există consens politic și strategii naționale de apărare;
- Pregătirea civică și militară este corelată cu educația și piața muncii;
- Statul investește activ în încrederea tinerilor, nu doar în mobilizarea lor.
În România, însă, ideea unei armate „populare” revine periodic ca mijloc de canalizare a nemulțumirilor sociale și ca simbol al „revenirii la valori”, în lipsa unei viziuni reale de dezvoltare.
Pregătire civică autentică sau recuzită electorală?
Apelul la solidaritate și pregătire este legitim. Însă el devine periculos atunci când este folosit doar pentru imagine.
În lipsa unor politici coerente, a investițiilor în apărare și a unei educații civice solide, propunerile de acest tip riscă să fie simple exerciții de PR electoral, mascate în inițiative patriotice.
România nu are nevoie de sloganuri despre „pregătire” – are nevoie de instituții funcționale, echipamente moderne, educație reală și politicieni responsabili.
