Cariera lui Moșteanu este un exemplu despre cum mediocritatea ajunge în vârful politicii românești. După liceu a încercat să urmeze Politehnica, dar a renunțat, incapabil să facă față unei universități serioase de stat. Colegii de generație povestesc că era mediocru, dar tupeist. Confruntat cu bariera studiilor superioare, necesare pentru ocuparea unor funcții publice, a ales soluția tipică: cumpărarea unei diplome.
A urmat Biotera, o instituție supranumită „fabrica de printat diplome pentru politicieni”. Ironia este că USR, partidul care a clădit discursuri întregi pe morală și meritocrație, a promovat personaje formate după rețeta PSD și PNL. Ulterior, Moșteanu a încercat să-și spele imaginea printr-un master la o universitate de stat, dar complexul de inferioritate a rămas. Apropiatul săi susțin că nivelul lui real de pregătire și exprimare este unul de liceu.
Pe plan profesional, încercarea de a conduce o afacere nu i-a schimbat statutul. În 2007 a fondat firma TOTAL BRANDING PARTNERS SRL, unde a fost director general. Rezultatele? Mediocre. Cu el singur angajat, ocazional un salariu plătit, bilanțurile au rămas permanent firave. Eșecul în afaceri l-a împins definitiv spre politică, unde a înțeles că pentru mediocri există întotdeauna loc.
Astăzi, Moșteanu a ajuns ministru al apărării. România este condusă de personaje cu diplome de carton, în timp ce profesioniștii sunt marginalizați. Ipocriții dau bine din coate și elimină orice valoare autentică din jurul lor. Moșteanu nu e un caz izolat, ci parte dintr-un mecanism politic ce ridică în frunte exact ceea ce țara ar trebui să lase la margine.
Mai grav este că asemenea oameni decid în domenii strategice, fără a avea pregătirea necesară. Apărarea națională nu e un joc de imagine și nici un teren de experimente pentru absolvenți de Biotera. Faptul că astfel de personaje ajung să conducă ministere esențiale arată cât de disfuncțional a devenit sistemul politic.
În loc să selecteze competența, partidele promovează loialitatea și tupeul. Moșteanu este doar un produs al acestui mecanism: fără performanțe academice, fără realizări profesionale notabile, dar cu diploma potrivită și cu o retorică suficient de agresivă pentru a prinde în spațiul public. România plătește prețul prin lipsa de viziune și prin decizii luate de oameni nepregătiți.
Concluzia e simplă: România a ajuns să fie reprezentată în ministere strategice de oameni formați în „universități tipografice”, incapabili să treacă un examen serios, dar foarte pricepuți să urce în ierarhie cu ajutorul tupeului și al diplomațiilor de carton.
