Secretarul general adjunct al NATO a vorbit în cadrul unei dezbateri organizate la Iaşi despre războiul declanşat de Rusia în Ucraina şi a spus că Moscova, ‘deşi nu are resurse şi nici intenţie să înceapă o confruntare deschisă, nu vedem riscuri militare la adresa României, pentru că NATO îşi face treaba’, însă Rusia continuă să desfăşoare un război hibrid total împotriva Occidentului.
Iată ce a spus acesta: „Asta nu înseamnă că Rusia nu desfăşoară, în timp ce noi vorbim, un război hibrid total împotriva Occidentului – şi cibernetic, şi dezinformare, şi intervenţie în alegeri, şi sabotaj, şi asasinat pe teritoriul Ucrainei. Acest lucru nu este în zona din Articolul 5 pe care îl avem ca elementul sacrosanct în vieţile noastre, fiind un element de mare mare preocupare. Trebuie să ne aşteptăm ca Federaţia Rusă să continue să fie foarte, foarte agresivă”
De asemenea, secretarul general adjunct al NATO a declarat că „Federaţia Rusă este vârful de lance al unui conglomerat de state autoritare – China, Coreea de Nord, Iran – care încearcă împreună, prin diverse metode, să facă acelaşi lucru: să demoleze ordinea mondială stabilită în lume după al Doilea Război Mondial şi în Europa după căderea comunismului. Acest lucru ne afectează direct interesele, pentru că pentru România şi pentru noi în Europa am putea să păstrăm domnia legii, democraţie, libertate, capitalism şi în inimă valorile liberale”, a mai afirmat Mircea Geoană.
În opinia sa, întreaga politică de stat a Moscovei este organizată în jurul minciunii că ‘Occidentul doreşte răul Rusiei’.