Cum transformă Diana Buzoianu legea într-o scuză pentru neputință
În plen, Diana Buzoianu a venit cu manualul impecabil al „statului de drept”: etape, avize, comitete, transparență „săptămâna viitoare”. La prima vedere, totul curat. La a doua, se vede alibiul perfect pentru inerție. România are nevoie de energie, apă și siguranță, nu de seminarii despre cum se plimbă dosarele între direcții.
Ministra Mediului își clădește apărarea pe dictonul „nu buldozer peste lege”. Nimeni nu cere buldozer. Dar ceea ce livrează ministerul e opusul responsabilității: legea ca paravan pentru întârziere. Instanțele trebuie respectate? Desigur. Însă Ministerul Mediului nu e grefa tribunalului. Un minister conduce procesul, impune calendar, cere completări în termen, coordonează avizele, răspunde în fața publicului. Astăzi, ministerul bifează proceduri, nu livrează decizii.
Cireașa retorică a venit la Pașcani: „9,4 MW? Să râdem.” Nu e nimic de râs. Într-o rețea fragilă și scumpă, fiecare megawatt contează—azi pentru vârful de consum, mâine pentru reziliență, poimâine pentru apărare anti-inundații și alimentarea comunităților. Mic + mic + mic alcătuiește un sistem care nu crapă la prima criză. Disprețul față de „mici” e dispreț față de infrastructura reală a țării.
La Surduc–Siriu, ministra invocă temeri locale: șase sate neliniștite că vor rămâne fără apă. Corect să asculți. Dar oamenii nu trăiesc din temeri, ci din soluții. Asta înseamnă guvernare: scenarii tehnice, debite ecologice garantate, monitorizare în timp real, compensări acolo unde e cazul. Nu „vom analiza în comitet”, ci vom decide la dată fixă. Cu semnături, nu cu live-uri.
Disputa cu AUR e un pretext comod. Da, populismul strigă „dați drumul la lucrări!” din pix. Dar replica ministerului nu poate fi „ne vedem în transparență publică”—aceeași roată de hamster care se învârte de 35 de ani. Europa construiește hidro, stocare, rețele—în cadru legal strict. Diferența dintre ei și noi nu e legea. E curajul administrativ, viteza, disciplina. La noi, disciplina se traduce prin amânare.
- Calendar public pe fiecare proiect: Pașcani, Jiu, Răstolița, Cerna–Motru–Tismana, Cornetu–Avrig, Surduc–Siriu – cu termene-limită pe avize, studii și decizie finală.
- Garanții de mediu cuantificate: debite, coridoare biologice, compensări, replantări, senzori open-data.
- Fereastră unică de avizare cu SLA-uri: cine întârzie, răspunde.
- Contracte sociale cu comunitățile: ce câștigă localitatea, ce se protejează, cine intervine și când.
Până atunci, rămâne impresia că Ministerul Mediului a înlocuit guvernarea cu retorica. România nu e un feed de TikTok, e o hartă hidro-energetică plină de risc și nevoi. Becurile nu stau aprinse cu ironii, nici satele nu scapă de viituri cu conferințe.
Diana Buzoianu repetă impecabil lecția „Legea întâi”. Corect. Dar legea nu e frâna, e drumul. Mergeți pe el până la capăt—cu semnătură și termen—sau recunoașteți că nu puteți. Energia nu așteaptă. Apele nu așteaptă. Nici oamenii.
