Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a ieșit la rampă cu un ton grav și o listă lungă de taxe, justificând pachetul fiscal agresiv al Guvernului prin lipsa de alternativă: „Să știți că nu exista alternativa să nu luăm măsuri”. O frază care rezumă perfect atitudinea unui guvern care ignoră reforma reală și preferă soluția clasică – pune totul în cârca contribuabilului.
Cu un impact declarat de peste 10 miliarde de lei doar în 2025, „pachetul Nazare” este prezentat drept o formulă salvatoare care „protejează românii”. În realitate, este o colecție de măsuri care cresc TVA-ul, majorează accizele, taxează suplimentar băncile, plafonează pensii și salarii și îi atacă inclusiv pe cei cu activități independente. Nici jucătorii de păcănele nu scapă: vor fi taxați mai mult „pentru că sunt nocivi”.
Ceea ce Nazare și premierul Ilie Bolojan numesc „efort cumulat” este, de fapt, o povară generalizată asupra mediului privat, în timp ce marea reformă a aparatului bugetar rămâne în continuare doar la nivel declarativ. Nu vedem restructurări reale, tăieri de agenții inutile sau limitarea subvențiilor politice pentru partide. În schimb, vedem declarații solemne despre „disciplina bugetară” și „reconstrucția încrederii” – de parcă încrederea pierdută în stat s-ar recupera prin scumpirea vieții de zi cu zi.
Ministrul Nazare mai afirmă că România „nu mai avea paletă de decizii” și că dacă nu s-ar fi luat aceste măsuri, peste trei luni am fi fost „condamnați să nu ne mai putem finanța”. Un mesaj alarmist menit să justifice o austeritate mascată, negociată obedient cu Comisia Europeană. Austeritate care, contrar promisiunilor, lovește disproporționat în mediul productiv și în populația activă.
În plus, toate aceste măsuri au fost elaborate „în nouă zile”. Un detaliu care nu denotă eficiență, ci improvizație. România nu e o brutărie de cartier care schimbă rețeta de pâine după buget. Este o țară cu o economie fragilă, iar deciziile fiscale au nevoie de consultare, analiză de impact și predictibilitate. Trei concepte străine guvernului actual.
În esență, ceea ce Alexandru Nazare propune este un stat mai lacom, dar nu mai performant. Un stat care cere mai mult de la cetățeni și companii, dar oferă aceleași drumuri proaste, spitale insuficiente și o administrație greoaie. Un stat care nu mai are alternativă pentru că a refuzat ani la rând reforma reală.
În final, cuvântul de ordine nu este „solidaritate”, ci disperare fiscală. Statul român se împrumută masiv, taie cheltuieli utile, crește taxe și încearcă să mascheze dezastrul cu lozinci despre „un nou drum”. Însă dacă acest drum duce în prăpastie, contribuabilii ar trebui să aibă dreptul să tragă frâna de mână.
