Un ministru al Apărării care n-a făcut armata
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, născut în 1973, se apropie de 52 de ani — o vârstă la care, ironic, spune că „ar putea face armata și acum”.
Declarația vine în contextul scandalului privind mobilizarea rezerviștilor, însă ridică o întrebare esențială:
De ce nu a făcut armata atunci când era obligatorie?
Pe vremea anilor ’90, bărbații erau luați la oaste „cu arcanul”, iar scutirile medicale se obțineau cu greu — sau, mai exact, cu bani sau pile.
Așadar, cum a scăpat Moșteanu de o obligație militară pe care milioane de tineri români au respectat-o?
Explicația nu există oficial. Doar o tăcere convenabilă și un trecut care pare rearanjat.
Scutire medicală, mită sau protecție politică?
În lipsa unui document public, întrebările sunt inevitabile.
A fost o scutire medicală falsă, un certificat „de compasiune”, sau pur și simplu un sistem corupt care l-a ferit de cazarmă?
Cu atât mai mult cu cât Moșteanu însuși recunoaște că e „în formă” și că ar putea face armata și astăzi.
Atunci, în 1992, de ce nu a putut?
Într-o Românie în care mulți tineri își amintesc umilința stagiului militar forțat, declarația ministrului pare o palmă.
Un „dezertor moral” care a ajuns să conducă exact instituția de care s-a sustras.
Un paradox al Apărării: România condusă de civili fără experiență militară
România are un ministru al Apărării care n-a făcut armata, un președinte (Nicușor Dan) fără experiență militară, și o conducere militară subordonată politicului, nu competenței.
Este tabloul unei țări care se declară „gata de mobilizare” cu oameni care n-au ținut niciodată o armă în mână.
„Sunt civil, nu sunt militar”, a spus Moșteanu, ca și cum ar fi o virtute, nu o scăpare.
Dar poate că, într-o țară în care diplomele lipsesc și gradele se dau pe hârtie, totul este posibil.
Chiar și ca un om fără armată, fără licență și fără onoare militară să ajungă ministru al Apărării.
Dezertarea morală, noua strategie națională
Cazul Moșteanu nu e doar o rușine personală, ci o imagine a falimentului moral al elitei românești.
Când cei care trebuiau să apere țara se ascund în spatele funcțiilor, iar cei care au făcut armata sunt umiliți de birocrați și „civili de lux”, e clar că România nu e pregătită de război — nici măcar de cel cu adevărul.
