Actualitate

Ministrul Energiei face o nouă promisiune: „În cinci ani scăpăm de dependența gazelor rusești”

Poporul român să stea liniștit, Virgil Popescu a venit cu o nouă promisiune. Ministrul Energiei susține că vom scăpa de dependeța gazului rusesc în maxim cinci ani. Între timp, românii trebuie să plătească facturile.

Întrebat dacă vom mai depinde de preţurile dictate de ruşi, dacă începem să avem gaze din Marea Neagră, popescu a precizat că întreaga Europă nu va depinde de acest lucru mai devreme de 2026- 2027.

”Cred că întreaga Europă nu va mai depinde de gazul rusesc, mai devreme de 2026- 2027 pentru că este deja o politică clară, la nivel european, reducerea dependenţei şi o reducere a dependenţei de gazul rusesc accelerată”, a declarat Popescu.

”Este cu adevărat ceva ce nu s-a mai văzut, ea (creşterea cu 85 la sută a gazului – n.r.) a început, practic, e accelerată din ultima parte a anului trecut, practic de prin septembrie, brusc gazul rusesc a început să crească, trăgând toată piaţa în sus. Eu am tot spus că , cu certitudine, acest lucru nu a fost întâmplător, faptul că ruşii au redus livrările către Europa, faptul că nu au mai suplimentat cererea, nu au mai suplimentat livrările de gaz, au redirecţionat mult gaz către Asia. Eu cred că a fost gândită special pentru a creşte preţul, pentru a crea o problemă Europei, ca o primă etapă a războiului din Ucraina. Tocmai pentru a crea o problemă Europei, să aibă de ce să se ocupe”, a declarat Virgil Popescu.

Back to top button