Ministrul britanic al Sănătăţii, Sajid Javid, a declarat sâmbătă că nu vor fi introduse noi restricţii decât „în ultimă instanţă” în Anglia, în ciuda înmulţirii cazurilor de infectare cu Omicron, precizând că trebuie obţinute mijloacele pentru a putea „trăi cu virusul”, prin vaccinare, tratamente şi depistare masivă.
Marea Britanie, una din ţările puternic afectate de pandemie, cu peste 148.600 de morţi, înregistrează în fiecare zi noi recorduri de contaminări.
Şi spitalizările se înmulţesc, chiar dacă autorităţile subliniază pentru moment că varianta Omicron a coronavirusului cauzează forme ale bolii mai puţin severe decât Delta.
„Numărul (persoanelor) de la unităţile de terapie intensivă sunt stabile şi nu urmează pentru moment traiectoria pe care am văzut-o anul trecut în această perioadă, în timpul valului Alpha”, a precizat Sajid Javid într-un articol de opinie publicat în Daily Mail.
Pentru că Anglia se află într-o poziţie „mult mai puternică” datorită unei campanii masive de vaccinare cu o a treia doză, guvernul a decis să nu impună aici noi restricţii în timpul sărbătorilor, a adăugat el, spre deosebire de Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.
„Restricţiile asupra libertăţii noastre nu trebuie introduse decât în ultimă instanţă”, a adăugat Javid în tabloidul citat. Subliniind „costul sanitar, social şi economic enorm al izolării”, el a spus că trebuie obţinute mijloacele pentru a putea „trăi cu virusul”, prin vaccinare, tratamente şi depistare masivă.
Ministrul a recunoscut totuşi că serviciul de sănătate va fi „inevitabil” sub presiune în următoarele săptămâni din cauza unei „înmulţiri puternice” a spitalizărilor.