Opinii

Ministrul Apărării ne asigură că niciun avion din ăsta la mâna a doua nu bate, nu troncăne. Norvegienii au mers cu ele doar duminica, la piață

Abia cocoțat în fotoliul de ministru al Apărării, pesedistul Vasile Dîncu a și făcut o achiziție de senzație: a cumpărat de la norvegieni 32 de avioane F-16 la mâna a doua. Avioanele, după cum ni le prezintă domnul Dîncu, sunt senzaționale, chiar dacă norvegienii voiau să le arunce la fiare vechi la sfârșitul lui 2021. Dar onor ministrul ne asigură că niciun avion din ăsta la mâna a doua nu bate, nu troncăne și, în general, zboară.

Mai lipsea să ne spună că armata norvegiană nici nu prea le-a folosit, ci a mers cu ele doar duminica, la piață, ca să care cu ele cartofi și fileuri de balenă.

La drept vorbind, prețul este de chilipir: 11 milioane de euro per bucată, plus alte 100 de milioane de euro pentru retehnologizarea aparatelor. În total, aproape 500 de milioane de euro. De banii ăștia, zice ministrul, n-am fi putut să ne permitem decât vreo câteva aparate ultimul răcnet F-35. Așa că lasă, e bine că avem și F-16, aici, în buza conflictului cu Ucraina, în vreme ce alte țări, aflate în partea cealaltă a Europei, unde nu există șenilă de tanc rusesc, au, normal, F-35.

Acum, când ne-am luat avioane F-16 la mâna a doua, dar care cică mai au vreo 2.500 de ore de zburat, sunt absolut convins că Putin tremură deja. A, nu, nu din pricină că s-ar teme de capacitățile lor militare, dar nu vă dați seama că, în cazul unui posibil conflict, când s-or apuca hârburile noastre să pice ca muștele, peste orașele rusești, o să fie rușii terorizați? Și atunci Dîncu, Ciucă și alți generali de mucava o să-i întrebe, triumfători, sub privirile trufașe ale comandantului suprem Iohannis, ca-n bancul ăla cu chinezii: „Mai trimitem avioane să vă cadă-n cap sau faceți pace în Ucraina?”

Back to top button