Politică

Ministrul Adrian Câciu susține că nu are ce face – Comisia Europeană să găsească o formulă de a compensa fermierii

Ministrul Adrian Câciu a declarat că împreună cu Comisia Europeană trebuie găsită o formulă de a compensa fermierii, în condiţiile în care producţia de cereale este valorificată la un preţ mic, dată fiind situaţia din Ucraina.

Iată ce a spus acesta: „Problema la cerealele ucrainene nu este, dacă vreţi, marfa. Marfa nu rămâne în România. Problema este preţul. Toată această parte a Mării Negre a suferit o scădere de preţ pentru că avem o supraofertă: cerealele ucrainene care se duc în piaţă, nu în România, dar se duc în piaţă şi scad preţul pe toată piaţa europeană. Şi atunci, degeaba ai producţie, pentru că tu o valorifici la un preţ foarte slab şi nu poţi să-ţi plăteşti creditele”,

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a adăugat că este o situaţie pentru care o ţară nu poate găsi singură un răspuns.

Trebuie să ai o discuţie şi cu Comisia Europeană. Comisia Europeană trebuie să înţeleagă că trebuie să existe o formulă de a compensa această provocare la care sunt supuşi fermierii”, a spus Adrian Câciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button