Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” îi solicită, printr-un comunicat de presă, lui Eduard Novak să demisioneze din funcția de ministru al sportului.
„Domnul Novak a devenit incompatibil cu această funcție de înaltă demnitate pe care încă o deține în Guvernul ROMÂNIEI, atunci când a lansat în spațiul public declarația potrivit căreia “E foarte normal să se cânte imnul ținutului secuiesc” în cadrul unor competiții sportive desfășurate pe teritoriul României.
UMPMV respinge ferm această formă gravă de atac la Constituția României și la simbolurile statului național, suveran, independent unitar și indivizibil. Putem considera chiar că gestul domnului Novak este un atac la siguranța națională, având în vedere faptul că vine din partea unui înalt oficial.
Domnul Novak nu mai poate reprezenta statul român în niciun context”, se precizează în comunicatul UMPMV.